Industria de lux resimte criza financiara

 
Vânzarile “in berna”, stagnarea preturilor, deschiderile de magazine, luxul, ramas mult timp un liman al prosperitatii, incep, la rândul lor, sa suporte consecintele crizei financiare globale, chiar daca intreprinderile anunta cote inca importante pentru lunile ce urmeaza, informeaza duminica (21 decembrie 2008) AFP. “Criza aceasta este cea mai dura din ultimile decenii pe care a cunoscut-o sectorul”, a declarat Annie Girac, consilier la societatea de asigurare a creditelor Euler Hermes SFAC.
 
“Într-un an, grupuri foarte solide precum elvetianul Richemont (Cartier, Montblanc) sau francezul LVMH (Vuitton, Gucci) au pierdut 40% din cifra de vânzari. Nu am mai vazut niciodata asa ceva”, a subliniat un analist al unei banci pariziene, precizând ca situatia s-a degradat incepând din octombrie 2008. Bijutierul italian Bulgari se asteapta la un recul al profiturilor pe 2008, in timp ce americanul Tiffany a avertizat ca ar putea fi obligat sa-si reduca efectivele, din cauza scaderii accentuate a activitatii inregistrate in trimestrul trei al anului 2008.
 
“Luxul” va suferi, totusi, mai putin ca alte sectoare din cauza crizei, iar marjele sale, chiar reduse, vor ramâne foarte ridicate, precum cele de la Richemont si LVMH, care vor scadea usor, la circa 18%, in 2010, fata de 21%, in 2007. De altfel, criza nu va afecta toate tarile si toate produsele in acelasi fel, crede Emmanuel Bruley des Varannes, analist la Societe Generale, “piata japoneza fiind atinsa in mod special, deoarece tara a intrat in recesiune”.
 
În Japonia, vânzarile LVMH au scazut cu 7% in primele noua luni ale lui 2008, fata de 2007, si grupul a fost constrâns sa scada preturile pentru a lupta contra crizei si pentru a se adapta variatiilor de curs euro/yen. În acest context, gigantul pietei de lux a renuntat, in aceste zile, la deschiderea unui nou spatiu comercial specializat la Tokyo, care ar fi fost unul dintre cele mai mari magazine Vuitton din lume.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner