„România este condusă de un guvern cu 2 mâini stângi”

0
 
Pe blogul propriu, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu lansează un atac la adresa actualului Executiv, pe care îl compară cu un personaj dintr-o reclamă.
 
"România este condusă de un guvern cu 2 mâini stângi. Am să vă dau şi o veste bună. Guvernul cu 2 mâini stângi nu a început să muncească. Avem încă o lună de linişte, până PD-L şi PSD negociază toate posturile, până la cel de director de la şcoala din Dăbuleni.
 
România se mişcă din inerţie, dar suntem în situaţia în care este de preferat inerţia în locul unor măsuri de stânga fără cap şi coadă. E ca în bancul cu Dorel – când acesta taie curentul la tot cartierul – cu cât guvernul Dorel se apucă mai târziu de treabă, cu atât pagubele sunt mai mici.
 
Ce pot să spun despre un Guvern care anunţă în programul de guvernare că va tăia cheltuielile administrative, iar primul pas este să «inventeze» 4 ministere noi? Ce pot să spun despre un Guvern care nu are nici cea mai vagă idee în legătură cu politică salarială pe 2009?", scrie Tăriceanu.
 
În finalul "sorcovei". fostul premier apreciază că "sunt bani pentru a creşte în continuare salariile bugetarilor, dar în mod responsabil, pentru că trebuie stimulată munca; trebuie menţinută cota unică, trebuie scăzut CAS-ul, trebuie continuat programul de investiţii în infrastructură şi fiecare firmă care angajează români care au rămas şomeri ar trebui să primească un stimulent, cum este cel de 1000 de euro pe care guvernul meu l-a stabilit".
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.