ME: Presiunile în reţeaua de transport gaze naturale înregistrează valori normale

0
 
Producţia internă de gaze naturale se menţine la valoarea de 33 milioane metri cubi de gaze natuale pe zi, iar extracţia de gaze din depozite la valoarea de 26 milioane metri cubi de gaze naturale pe zi, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.
 
Comisia de coordonare pentru asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale a decis, la reuniunea de joi (8 ianuarie 2009) ca producţia internă şi extracţia de gaze din depozite să fie menţinută la nivelul zilei precedente. În prezent, presiunile în reţeaua de transport gaze naturale înregistrează valori normale, iar consumul naţional de gaze naturale este integral acoperit, potrivit Comisiei.
 
Centralele termoelectrice, pentru care s-a decis trecerea la utilizarea de combustibil alternativ, funcţionează în parametri normali, cu încadrarea în reducerile programate ale consumului de gaze naturale.
Comisia de coordonare pentru asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale s-a întrunit joi într-o nouă şedinţă pentru a analiza situaţia asigurării furnizării gazelor naturale în contextul creat de întreruperea importurilor de gaze din Federaţia Rusă.
 
Prioritatea Ministerului Economiei rămâne menţinerea sistemului naţional de transport gaze naturale în stare de funcţionare normală, astfel încât populaţia si unităţile de utilitate publica să nu fie afectate în această perioadă de iarnă, la nivelul consumului de gaze.
O nouă întâlnire a Comisiei de coordonare pentru asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale va avea loc vineri.
 
Comandamentul de urgenţă întrunit miercuri la Ministerul Economiei a luat decizia de a declara situaţia de urgenţă, conform Legii 346, astfel încât compania Transgaz să poată gestiona menţinerea în stare de siguranţă a sistemului naţional de transport şi aprovizionarea cu gaze în ordinea priorităţilor stabilite.
Stocul din depozitele de gaze naturale era de 2,18 miliarde metri cubi, iar producţia zilnică de 33 milioane metri cubi. Consumul se ridica la 59,9 milioane metri cubi pe zi.
 
Legea 346 pe 2007 referitoare la măsurile pentru asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale prevede că starea de urgenţă este determinată de trei situaţii, respectiv diminuarea cu peste 20 la sută a cantităţilor de gaze naturale importate, diminuarea cu mai mult de 20 la sută a cantităţilor de gaze naturale din producţia internă, cauzată de accidente şi apariţia unor temperaturi extrem de joase la nivelul întregii tari sau în zone însemnate ale ţării, pe perioade îndelungate de timp, care conduc la un consum excesiv de gaze naturale.
 
În situaţia de urgenţă, operatorul Transgaz are acces liber la cantităţile înmagazinate şi capacităţile de extracţie, alocarea acestora pe proprietari urmând a se realiza potrivit regulilor specifice, elaborate de operator (Transgaz), de operatorul depozitului de înmagazinare subterană şi de proprietarii gazelor naturale.
 
Miercuri dimineaţă, ministrul economiei a anunţat că livrările de gaze naturale din Rusia au fost sistate, fiind oprită şi alimentarea prin punctul Medieşul Auriu, după ce marţi Gazprom a stopat alimentarea cu gaze prin punctul Isaccea 2.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.