118,26 hectare scoase din circuitul agricol al judeţului Iaşi

0
Comunicat de presă
 
În cursul anului trecut, Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară (OCPI) Iaşi s-a confruntat cu foarte multe solicitari din partea ieşenilor în ceea ce priveşte activitatea de fond funciar.
 
Astfel, OCPI a înregistrat 4.601 de solicitări în vederea obţinerii titlurilor de proprietate pentru suprafeţele cu care ieşenii au fost puşi în posesie de către primăriile din judeţ. Dintre acestea, 3.412 documentaţii depuse de către primăriile din judeţ în vederea emiterii titlurilor de proprietate au fost respinse de către OCPI întrucât nu au întrunit condiţiile legale şi tehnice.
 
În cazul celor mai multe dintre documentaţiile respinse, lipsea semnătura proprietarilor, existau neconcordanţe între procesele verbale de punere în posesie şi anexele de validare care au stat la baza întocmirii documentaţiilor. O parte dintre parcelele trecute în documentele depuse la OCPI  erau menţionate şi în alte titluri de proprietate.
 
Aproximativ 100 de ieşeni s-au adresat OCPI în vederea eliberării unor duplicate ale titlurilor de proprietate emise, principala motivaţie a solicitanţilor fiind pierderea sau distrugerea titlului original.  În urma analizării dosarelor întocmite de către primăriile din întreg judeţul, OCPI Iaşi a eliberat  în cursul anului trecut 1189 de titluri noi de proprietate şi a rectificat alte 445 de titluri.
 
Tot în cursul anului 2008, au fost verificate de către Serviciul Cadastru din cadrul OCPI Iaşi 26.535 documentaţii tehnice cadastrale necesare înscrierii în cartea funciară, 4.856 de planuri topografice necesare întocmirii documentaţiilor de urbanism şi documentaţiilor de construire-desfiiinţare.
 
În vederea  scoaterii definitive din circuitul agricol a terenurilor au fost eliberate 1.836 de avize pentru o suprafaţă totală de 118,26 hectare, iar alte119 avize, pentru o suprafaţă totală de  2,83 hectare au fost eliberate pentru scoaterea temporară din circuitul agricol.
Comparativ cu anul 2007, activitatea Oficiului de Cadastru şi Pubicitate Imobiliară în domeniul cadastrului a crescut cu aproximativ 15 %.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.