Rusia respinge acordul semnat de Ucraina pentru reluarea livrărilor de gaze spre Europa

0
Preşedintele rus Dmitri Medvedev a cerut guvernului de la Moscova să nu aplice recentul acord semnat de Ucraina şi Rusia, cu medierea UE, care prevede desfăşurarea unei misiuni de monitorizare a tranzitului gazului rus către Europa pe teritoriul ucrainean.
 
"Suntem obligaţi să considerăm documentul semnat drept invalid … şi nu va fi aplicat de noi până ce prevederile (referitoare la anumite contradicţii din acord) nu sunt înlăturate sau retrase în orice alt mod de către partea ucraineană", a declarat Medvedev, referindu-se la faptul că deşi Ucraina a semnat respectivul acord mediat de UE, o notă scrisă de mână cerea şi ataşarea unei declaraţii, în cadrul căreia anumite clauze nu sunt agreate de Rusia.
 
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a subliniat că textul declaraţiei este format din "afirmaţii mincinoase, potrivit cărora Ucraina n-ar fi furat niciodată gaz, iar tot gazul tranzitat din Rusia ar fi ajuns în Europa", şi cuprinde teze care se găsesc pur şi simplu în contradicţie cu documentul semnat de Rusia şi UE.
La rândul său, premierul Vladimir Putin, a calificat drept "inacceptabile" completările făcute de Kiev şi a cerut preşedintelui Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, într-o convorbire telefonică, organizarea unei întâlniri între oficiali ruşi şi europeni, luni, la Bruxelles.
 
Şeful guvernului rus a pledat, totodată, duminică (11 ianuarie 2009) pentru reluarea proiectului ce prevede trecerea gazoductelor ucrainene sub controlul unui consorţiu internaţional, cu participarea ţărilor europene, pentru a evita alte conflicte provocate de livrările de gaze care ar afecta Europa, şi ca aceasta din urmă să transmită un semnal clar Ucrainei, pentru un "comportament civilizat şi normal".
 
"Europa trebuie să transmită un semnal clar – nu Rusiei, pentru ca aceasta să-şi vândă ieftin marfa – ci Ucrainei, cu scopul ca aceasta să-şi asume un comportament civilizat şi normal", a spus premierul rus, apreciind că "fără semnale clare cu privire la necesitatea (impunerii) preţurilor de piaţă pentru combustibili, aceste economii (ale fostelor state sovietice) nu vor ajunge niciodată să economisească energia", iar dacă Ucraina nu poate accepta preţul cerut de ruşi pentru gaz (450 de dolari pe mia de metri cubi – faţă de 179,5 dolari, cât au plătit ucrainenii în 2008), UE ar putea acorda un credit Kievului, precum cel acordat de Rusia Belarusului – care plăteşte 129 de dolari pentru mia de metri cubi de gaz rusesc.
 
Putin a ţinut să amintească faptul că Moscova a propus anterior închirierea gazoductelor ucrainene, care ar fi urmat să rămână în posesia statului ucrainean, însă procedura a fost încetinită de "criza politică internă" din ţara vecină – aluzie clară la disputele dintre preşedintele Viktor Iuşcenko şi premierul Iulia Timoşenko.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.