300 de medici au lăsat Iaşul pentru străinătate

0
 
Un studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătaţii (OMS), plaseaza România pe locul 31 din 33 ţări, cu o densitate de 1,9 medici  la 1.000 de locuitori, comparativ cu media din Uniunea Europeană de 18 medici/1000 de locuitori.
Desi este considerat al II-lea centru universitar al tarii, Iasul (cu 2,47 medici/1000 locuitori), ocupă ultimul loc intr-o ierarhie nationala a oraselor  mari, dupa Timisoara (cu 5,25/1000 loc.) si Cluj cu (4,16/1000 loc).
 
Conform statisticilor întocmite de Colegiul Medicilor din  România, in 2008, până la sfârşitul lunii august, Iaşul a  pierdut 132 de medici, specializarile afectate fiind ginecologia (-13  medici), chirurgia (-21), medicina de familie (-11), radiologia (-9) şi medicina generală (-7), sustine ziuadeiasi.com.ro.
 
Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România trage semnalul de alarma: "Sunt judeţe care nu au  cardiolog sau un endocrinolog. Aproape 100 de localităţi nu au medic de familie. OMS spune că atunci când se vorbeşte  despre o migraţie a medicilor mai mare de 2% este «cod roşu»".
În ultimii doi ani, judeţul Iasi a pierdut peste 300 de medici care au preferat sa lucreze in strainatate, determinati de salariile  mici, conditiile improprii de activitate si de nerecunoasterea profesionala.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.