Finanţare europeană pentru 4 proiecte TIC din Regiunea Nord-Est

0
 
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a aprobat, în urma avizului favorabil primit de la Autoritatea de Management, prima listă de proiecte propusă spre finanţare în cadrul Axei III a Programului Operaţional Sectorial (POS) "Creşterea Competitivităţii Economice", aferentă operaţiunii 3.1.1 "Sprijinirea accesului la broadband şi la serviciile conexe", anunta mcsi.ro.
 
Cei 62 de aplicanţi selectaţi (48 IMM şi 14 ONG) vor fi anunţaţi în scris despre principalele condiţii ale finanţării nerambursabile şi dacă aceştia vor accepta, se va trece la următoarea etapă pentru accesarea fondurilor structurale, contractarea. În această etapă se va semna contractul între beneficiar şi MCSI, iar din acest moment beneficiarul îşi poate implementa proiectul propus spre finanţare.
 
Finanţarea pentru operaţiunea 3.1.1 se face în limita bugetului apelului, care este de 29,5 milioane lei, iar suma totală a grantului celor 62 de proiecte este în valoare de 3.137.270,46 lei.
Din Regiunea de Dezvoltare Economica Nord-Est au fost selectate proiectele firmelor SC Audit Lucid SRL Suceava (valoare grant aprobat 33.837,79 lei), SC  INCOM SA Iasi (grant de 47.295 lei),  SC TOT GSM Comunication Iasi SRL (grant de 64.418 lei) si Fundatia "Altius Academy" Iasi (grant de 75.979 lei).

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.