UE ar trebui să devină acţionar cu drepturi depline în proiectul Nabucco, crede premierul ungar

0
 
Proiectul Nabucco se găsea, până de curând, într-un impas imposibil, în condiţiile în care potenţialii furnizori susţineau că sunt interesaţi de acest proiect doar dacă există acţionari credibili, în timp ce acţionarii susţineau că se vor angaja în acest proiect doar dacă au garanţia că vor exista furnizori, a declarat vineri (23 ianuarie 2009) pentru MTI prim-ministrul maghiar, Ferenc Gyurcsany.
 
Săptămâna viitoare, în perioada 26-27 ianuarie, Budapesta va găzdui un summit pe tema gazoductului Nabucco. Potrivit lui Ferenc Gyurcsany conferinţa de la Budapesta se va concentra pe aranjarea pre-finanţării pentru proiectul Nabucco.
"Pentru aceia dintre noi care consideră că este mai important să construim conducta Nabucco, trebuie să facem mai mult pentru a asigura realizarea acestui proiect", a declarat Gyurcsany, la sfârşitul unei vizite în zona Golfului Persic şi Azerbaidjan.
 
Premierul maghiar a subliniat că Nabucco nu este doar un simplu proiect de afaceri, ci un element important pentru securitatea energetică a Europei şi, în aceste condiţii, este necesară finanţare din partea Uniunii Europene şi a instituţiilor comunitare. Acest lucru înseamnă finanţare din partea marilor instituţii financiare ale UE, inclusiv de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).
 
"Aceste instituţii vor fi prezente la summitul de la Budapesta. Ne aşteptăm ca acestea să se angajeze într-un mod mai univoc decât au făcut-o până acum", a declarat Gyurcsany.
Costurile estimative ale proiectului Nabucco au crescut de la 4-5 miliarde de euro la aproape opt miliarde de euro în prezent. Însă prim-ministrul ungar susţine că cea mai importantă problemă cu care se confruntă proiectul este problema aprovizionării cu gaze naturale.
 
"Azerbaidjanul nu a dat încă un Da definitiv, în timp ce Iranul, care are cele mai mari rezerve de gaze naturale, se află într-o poziţie delicată din motive regionale şi geopolitice. La rândul său, Trukmenistanul are rezerve faţă de ruta de livrare", a explicat prim-ministrul ungar.
În opinia lui Gyurcsany, soluţia ca Nabucco să fie aprovizionat în exclusivitate cu gaze naturale din Azerbaidjan nu este una care oferă o garanţie de 100% şi este nevoie de o nouă ţară parteneră din regiunea bazinului Caspic.
 
Nabucco este un proiect care vizează transportul de gaze naturale din zona Mării Caspice către Europa prin Turcia, Bulgaria, România, Ungaria şi Austria. Conducta ar urma să aibă o lungime de 3.300 de kilometri şi să transporte circa 31 miliarde metri cubi de gaze naturale anual.
Proiectul Nabucco a fost demarat de cinci companii de profil, OMV (Austria), MOL (Ungaria), Botas (Turcia), Bulgargaz (Bulgaria), Transgaz (România). Recent, consorţiul Nabucco a dobândit un al şaselea partener prin includerea companiei RWE (Germania).
 
Concepută ca o alternativă la gazul natural furnizat de Rusia, Nabucco ar oferi Uniunii Europene o sursă alternativă de aprovizionare cu gaz provenit din Azerbaidjan, Iran, Irak, Turkmenistan şi Kazahstan.
Cu toate acestea, grupul rus Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, a făcut progrese cu un proiect rival, denumit South Stream, care vizează construcţia unei conducte cu o lungime de 900 de kilometri ce va traversa Marea Neagră pentru a face legătura între Rusia şi Bulgaria, de unde se va împărţi în două ramuri, una spre Austria şi cealaltă spre Grecia, de unde va ajunge până la Otranto pe coasta Italiei.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.