APAPR respinge propunerile de „îngheţare” a contribuţiilor pentru pilonul II de pensii

0
 
Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), organizaţia profesională a societăţilor de administrare a fondurilor de pensii private şi a băncilor depozitare din sistem, respinge propunerile de "îngheţare" la 2% din veniturile salariale brute a contribuţiilor pentru pilonul II de pensii, aşa cum s-a discutat la întâlnirea dintre guvern şi partenerii sociali pe tema planului de măsuri anti-criză.
Potrivit Legii privind fondurile de pensii administrate privat (411/2004, cu modificările ulterioare), nivelul contribuţiilor virate către sistemul privat de pensii creşte cu 0,5% pe an, de la 2% în 2008 la 6% din veniturile brute ale participanţilor în 2016.
 
"Orice modificare în sens negativ a acestui calendar de creştere a contribuţiilor din Pilonul II afectează grav atât interesele celor 4,6 milioane de participanţi la fondurile de pensii private de Pilon II, cât şi interesele celor 14 companii de administrare a acestor fonduri de pe piaţa românească, administratori care reprezintă mari grupuri financiare internaţionale", se arată într-un comunicat al APAPR remis luni.
 
Potrivit unui calcul estimativ al APAPR, plafonarea contribuţiilor anul acesta ar putea însemna un minus de circa 2.000 de lei în contul fiecărui participant (în condiţiile unei perioade medii de cotizare şi pe un calcul bazat pe salariul mediu brut pe economie). Plafonarea contribuţiilor afectează în primul rând dreptul de proprietate al participanţilor asupra sumelor acumulate în fondurile de pensii administrate privat.
 
APAPR susţine că o astfel de măsură ar duce la afectarea imaginii şi relaţiilor internaţionale ale României, întrucât periclitarea investiţiilor făcute deja de administratorii din Pilonul II aduce atingere tratatelor bilaterale de protejare reciprocă a investiţiilor pe care România le are încheiate cu statele de unde provin acţionarii companiile de administrare de pe piaţă de pensii administrate privat.
Pe parcursul anilor 2007-2008, aceste companii au realizat investiţii de peste 500 de milioane de euro în România, fiind probabil sectorul instituţional cu cele mai semnificative investiţii străine realizate în ţara noastră în perioada menţionată.
 
O altă consecinţă ar fi reacţia negativă imediate din partea organismelor europene, precum şi a organizaţiilor profesionale ale fondurilor de pensii private europene şi internaţionale, la care APAPR este afiliată.
Sistemul de pensii administrate privat din România este construit pe modelul şi la iniţiativa Băncii Mondiale, bucurându-se de susţinerea explicită a Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, care au recomandat Guvernului României şi în cadrul vizitei din noiembrie 2008, să menţină angajamentele de creştere a contribuţiilor către Pilonul II, potrivit legii.
 
APAPR consideră absolut necesară respectarea legii şi majorarea contribuţiilor virate către Pilonul II de pensii administrate privat de la 2 la 2,5% în luna martie 2009 şi menţinerea calendarului ulterior de creştere, potrivit legislaţiei şi angajamentelor strategice, pe termen lung, ale statului român.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.