BRM îşi face sistem alternativ de tranzacţionare

0
 
Bursa Română de Mărfuri (BRM) intenţionează să realizeze un sistem alternativ de tranzacţionare (MTF- multilateral trading facilities), după ce Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi Bursa la termen din Sibiu (BMFMS) au întreprins demersuri similare, potrivit preşedintelui BRM, Septimiu Stoica, fost preşedinte al BVB.
 
Stoica a apreciat că bursele din România ar trebui să adopte sisteme alternative de tranzacţionare, care ar putea stimula piaţa de capital prin practicarea unor tarife mai reduse şi atragerea unor companii noi.
 
"MTF-ul reprezintă un fel de prim pas către piaţa de capital, întrucât companiile care au intrat într-un astfel de sistem de tranzacţionare vor înregistra creşteri de la an la an şi, dacă sunt încă interesate de piaţa de capital, vor putea face trecerea la Bursa de Valori", a declarat marţi (17 ianuarie 2009) Septimiu Stoica, la un eveniment organizat de Camera de Comerţ Româno-Britanică.
 
El a precizat că MTF-urile au ca scop să concureze cu bursele de valori prin taxe şi comisioane mai scăzute, să atragă noi companii la tranzacţionare şi să creeze platforme multinaţionale de tranzacţionare, aşa cum intenţionează BVB pentru regiunea Europei de Est.
 
În România nu a fost implementat încă un MTF, deşi RASDAQ funcţionează ca un sistem alternativ de tranzacţionare. De altfel, funcţionarea RASDAQ ca MTF a constituit subiect de dispută între BVB şi CNVM, neînţelegerile ajungând chiar în instanţă.
Temerile legate de transformarea în totalitate a pieţei RASDAQ a Bursei de Valori Bucureşti în sistem alternativ de tranzacţionare sunt nejustificate, susţine Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
 
"Temerile potrivit cărora emitenţii ale căror acţiuni se tranzacţionează în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare nu sunt supuşi obligaţiilor de transparenţă şi raportare, precum şi cele referitoare la posibilitatea delistării acestora mult mai facil decât în cazul pieţei Rasdaq sunt nejustificate.
 
Argumentele în sprijinul acestei afirmaţii sunt evidente: Codul Bursei de Valori Bucureşti ca operator de sistem prevede cerinţe similare în ceea ce priveşte transparenţa şi raportările ca şi cele impuse pieţei reglementate (şi chiar mai exigente decât cele aplicabile pieţei Rasdaq).
 
Totodată, Regulamentul C.N.V.M. nr.1/2006 privind emitenţii şi operaţiunile cu valori mobiliare stipulează faptul că delistarea în cazul emitenţilor de pe un sistem alternativ de tranzacţionare este supusă aceloraşi reguli ca şi în cazul pieţei reglementate, asigurându-se, în acest fel, protecţia investitorilor", a precizat cu câteva luni în urmă, la momentul declanşării disputei, CNVM.
 
CNVM nu a aprobat proiectul înaintat de Bursa de Valori Bucureşti privind reautorizarea şi reconfigurarea pieţei RASDAQ în două segmente, respectiv categoria "RASDAQ-STAR" în cadrul pieţei reglementate şi Piaţa Alternativă, ca sistem alternativ de tranzacţionare. Amendamentele aduse de CNVM regulamentului aprobat schimbă radical propunerea BVB, transformând în totalitate piaţa RASDAQ într-un sistem alternativ de tranzacţionare, a susţinut BVB.
 
Miza acestor neînţelegeri o constituie protecţia investitorilor în companiile de pe RASDAQ, acestea putând fi delistate fără o ofertă publică obligatorie, dacă RASDAQ este considerat MTF.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.