178 de dosare aprobate pentru accesarea fondurilor europene destinate IMM-urilor

0
 
Un număr de 178 de dosare depuse pentru accesarea fondurilor europene destinate IMM-urilor au fost aprobate numai în aceste zile, dintr-un total de 1.700 depuse începând cu luna mai 2008, a anunţat joi (29 ianuarie 2009) secretarul de stat din Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Maria Pârcălăbescu, într-o conferinţă de profil organizată de Finmedia.
Valoarea acestor proiecte se ridică la 30 de milioane de euro.
 
"Din păcate, au fost depuse 1.700 de dosare din mai 2008 şi nu se reuşise aprobarea nici măcar a unui dosar. În prezent, cele 178 de dosare aprobate se află în faza de contractare", a precizat Pârcălăbescu.
Suma alocată IMM-urilor pentru susţinerea investiţiilor mici, până în 250.000 de euro, se ridică la 64 milioane euro, din care doar 30 de milioane euro urmează să fie accesate pe cele 178 dosare aprobate.
 
"Intenţionam ca până la sfârşitul lunii februarie să putem anunţa că a fost aprobată şi diferenţa de 34 de milioane", a mai spus secretarul de stat.
Oficialul român a mai precizat că va susţine în Guvern un proiect de Ordonanţă prin care să poată fi acordată o prefinanţare societăţilor care au obţinut aprobarea din partea Ministerului pentru accesarea fondurilor europene.
 
"Vom încheia un acord şi cu fondul de garantare, după ce vom obţine acordul guvernului pe prefinanţare pentru acordarea scrisorilor de garanţie bancară, ce reprezintă o problemă la ora actuală pentru IMM-uri şi o contragarantare cu sprijinul Eximbank şi CEC Bank. Vrem ca CEC Bank să devină o bancă a IMM-urilor şi, de accea, vom constitui un fond de 900 milioane euro pentru a oferi IMM-urilor dobânzi subvenţionate şi a le spijini cu adevărat", a mai spus oficialul român.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.