Programul Casa Verde, în noua formulă, demarat până la sfârşitul lui martie 2009

 
Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a declarat marti (10 martie 2009) ca ar dori ca programul Casa Verde sa inceapa cel târziu la sfârsitul lunii martie.
 
Acesta a aratat ca noua forma a Ghidului cetateanului pentru programul Casa Verde a fost finalizata si discutata la sfârsitul saptamânii trecute, insa mai sunt câteva mici modificari de facut. „Am dat inapoi ghidul (saptamâna trecuta, joi sau vineri l-am discutat) pentru a relua niste obligatii din caietele de sarcini pe care vor trebui sa le aplice administratiile locale vis-a-vis de calitatea angajatilor, pentru ca acolo nu sunt instalatii pur si simplu, nu facem bai sau cine stie ce instalatii interioare. Sunt speciale aceste instalatii solare si atunci trebuie sa existe o dovada ca firma instalatoare are 2-3-5 specialisti in domeniu”, a precizat Nemirschi.
 
Ministrul Mediului a precizat ca in ghid mai trebuie prevazute calitatea materialelor folosite, termenele de garantie si, eventual, niste standarde ale Uniunii Europene, care trebuie respectate indiferent de unde provin aceste materiale. Totodata, Nemirschi a subliniat ca mai trebuie gândita documentatia care trebuie prezentata de cei care fac oferta.
 
„Deci, nu vom mai avea o lista de firme acreditate, pentru ca aceasta acreditare nu o face Ministerul Mediului, exista alte organisme care acrediteaza o firma, acest lucru se va realiza transparent, la nivelul administratiilor locale”, a spus el.
 
În urma cu doua saptamâni, referitor la acest program, ministrul a anuntat ca destinatia si cotele de subventii alocate de la Fondul pentru Mediu vor fi altele decât cele stabilite in forma initiala a programului.
 
„În buget am lasat aceeasi suma, circa 130 milioane de euro, in schimb destinatia si cotele de subventii vor fi altele, pentru ca acel 90% foarte generos ar putea crea probleme”, a spus Nemirschi. El a precizat ca noua varianta a programului vizeaza in primul rând institutiile publice, cu cladirile specifice, respectiv spitale, camine de batrâni, camine de elevi si studenti, insa nu a avansat procentele in care vor fi alocate subventiile.
 
„Vom vedea cofinantarea care va fi si incerc sa pastrez si subventia pentru locuinte unifamiliale private, cu exceptia celor de vacanta. Procentele inca nu le pot spune”, a afirmat ministrul.
 
În ceea ce priveste sectorul privat, programul va fi orientat catre asociatiile de locatari si se va aplica la punctele termice. „Mergem direct la punctul termic. Aici trebuie sa gasim solutia cea mai buna, pentru ca panourile solare le punem pe un singur bloc, dar beneficiari pot fi cinci. În principiu, lucrarile astea se intâmpla la nivelul primariilor.
 
Primariile acorda de la Guvern subventii la energie termica. Toate acestea se masoara prin gigacalorimetru. Tot acest lant se va inchide cumva tehnic, dar o sa va spun la momentul respectiv. Din punct de vedere tehnic este simplu, problema este cum masuram si unde, pentru ca aceasta apa care intra in circuitul secundar al boilerului din punctul termic de fapt va fi incalzita cu mult mai putine gigacalorii decât cele folosite pentru a aduce apa rece la 50 de grade”, a spus ministrul Mediului.
 
El a adaugat ca, in ceea ce priveste instalatorii, vor fi preferate materialele cu certificate de garantie solide. Ministrul Mediului a aratat ca a avut o discutie cu omologul sau de la Ministerul Dezvoltarii si s-a ajuns la concluzia ca ar fi de preferat cuplarea programelor pentru anveloparea blocurilor si a celui de reabilitare termica.
 
„În momentul in care merg pe blocuri si pe asociatii de locatari, problema tehnica este fixarea picioruselor de la panourile solare pe hidroizolatii si atunci lucrurile este de preferat sa se faca impreuna, pentru ca reabilitarea termica inseamna inclusiv refacerea hidroizolatiilor”, a subliniat Nemirschi. „Casa Verde” trebuia sa inceapa pe data de 5 ianuarie 2009, insa a fost suspendat, deoarece Nicolae Nemirschi a identificat niste hibe ale programului initiat de predecesorul sau, Attila Korodi.
 
 
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner