Patriciu: „Din aprilie, căderea preţurilor imobiliare nu va mai fi oprită”

 
Locuintele vor continua sa se ieftineasca, iar singura stavila in fata acestei caderi este cardasia dintre finantatori si dezvoltatori, sustine omul de afaceri Dinu Patriciu intr-un interviu acordat revistei Capital.
 
– Pe piaţa imobiliară aţi fost unul dintre primii care aţi avertizat acum un an că preţurile vor cădea. Ce vă aşteptaţi în continuare?
 
– Am spus atunci că vor scădea preţurile la jumătate. Nu aveam dreptate. Vor cădea mult mai mult decât atât. Acum se află doar la începutul căderii. Până când metrul pătrat de locuinţă medie nu va ajunge egal cu unul până la două salarii medii lunare, căderea preţurilor nu se va opri. Dar se va ajunge foarte repede acolo. Deocamdată, singura stavilă în faţa acestei căderi este cârdăşia între finanţatori şi dezvoltatori. Finanţatorii nu îşi trec în bilanţ creditele neperformante, pentru că îşi pierd bonusurile, iar dezvoltatorii încă mai au ce mânca şi ţin la preţ. De aceea, piaţa e blocată. În câteva luni, căderea nu va mai putea fi oprită, probabil începând din aprilie, pentru că după bilanţul pe primul trimestru al anului nu vor mai putea fi ascunse aceste pierderi.
 
– Dumneavoastră aţi continuat însă să investiţi în piaţa imobiliară şi după ce aţi avertizat publicul că preţurile vor scădea….
 
– Am investit în două moduri: în proiecte care vor fi gata cel mai devreme peste doi ani şi jumătate sau trei ani, când se vor tempera efectele crizei, şi, pe de altă parte, am început să cumpăr, dar nu numai în România, portofolii de asseturi care sunt discountate deja enorm, peste 90%, faţă de valoarea activului net acum 12 luni.
 
– Aţi şi amânat proiecte imobiliare din cauza crizei?
 
– Nu, pentru că nu m-am apucat decât de proiecte care ştiu exact că nu vor fi terminate înainte de terminarea crizei. De altfel, este o altă oportunitate aceasta de a construi în criză, dar la preţul corect. Înseamnă a folosi şi compresarea pieţei, dar şi tehnologiile, tehnicile şi metodele de management corecte. 
 
– Dar în alte domenii aţi amânat proiecte?
 
– Da. Tot ceea ce poate funcţiona fără investiţii în acest moment trebuie lăsat să funcţioneze, evident asigurându-i resursele necesare, la capacităţile existente… nu te poţi aventura. Poţi încerca, cel mult, să creşti cota de piaţă într-o piaţă aflată în compresie.
 
 
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner