BRD, zece ani de la privatizare

 
BRD Societe Generale sarbatoreste, pe 25 martie, 10 ani de la initierea procesului de privatizare a Bancii Române pentru Dezvoltare, al carei pachet majoritar de actiuni a fost preluat, in 1999, de Grupul francez Societe Generale. Directorul general al Grupului SocGen, Frederic Oudea, a participat miercuri (25 martie 2009) la festivitatile de la Bucuresti consacrate acestui eveniment, alaturi de actualul PDG al BRD, Patrick Gelin, si alte oficialitati de top-management venite din Franta.
 
Bogdan Baltazar, presedintele Bancii Române pentru Dezvoltare de la momentul privatizarii, a declarat marti ca „privatizarea BRD a fost primul semn de revigorare a sistemului bancar românesc, intr-o perioada in care Bancorex si Banca Agricola se prabuseau”, iar evolutiile din sistemul bancar erau foarte sinuoase.
 
„Am fost numit personal sa preiau presedintia BRD de presedintele Emil Constantinescu care era disperat, vroia un succes al unei guvernari de centru dreapta care nu facea nimic. Am venit in banca, am gasit o banca surprinzator de sanatoasa din punctul de vedere al bilantului, o echipa de conducere buna care m-a sprijinit foarte mult”, a spus Baltazar.
 
Acesta a fost artizanul dezvoltarii ulterioare a BRD, printr-o strategie profesionista si adaptata conditiilor macroeconomice din România. „Am preluat postul de conducere a bancii, dar aveam si eu ideile mele. Am revizuit evaluarea facuta de consultantul FPS-ului, asa se numea AVAS-ul pe vremea aceea, am reusit sa majorez cam la dublu valoarea cu care am intrat in negocieri, am organizat, cred eu bine, ceea ce se numeste data room (camera de date) acolo unde cei patru postulanti se interesau ca sa faca ofertele de preluare a pachetului majoritar de actiuni.
 
A fost de departe cea mai buna oferta, in special tehnica, oferind bancii foarte multe multifunctionalitati, deci mentinând-o ca o banca activa pe multe coordonate geografice si de meserii bancare, o oferta foarte buna a pretului. Am avut negocieri foarte tari si puternice cu reprezentantii Societe Generale, ceea ce l-a si determinat pe presedintele grupului sa-mi ofere, dupa privatizare, mentinerea in pozitia pe care o avem, de presedinte al bancii.
 
Mi-a oferit foarte multe satisfactii aceasta privatizare, dar mai ales nu numai privatizarea, ci si dezvoltarea ulterioara a BRD. Am ajuns de la o cota de 4%, la 20%, pe majoritatea produselor, la momentul in când am plecat eu din banca. Privatizarea BRD este una din marile satisfactii ale vietii mele”, a spus Bogdan Baltazar.
 
BRD Groupe Societe Generale a inregistrat un profit net de 1,364 miliarde lei, in 2008, in care a fost calculata si vânzarea participatiei la Asiban, iar fara sumele incasate din vânzarea actiunilor societatii, profitul net din activitatea bancara a fost de 1,138 miliarde lei.
 
Venitul net bancar a fost de 3,19 miliarde lei, in crestere cu 27% fata de 2007. Pentru 2009, presedintele BRD, Patrick Gelin, anticipeaza, insa, o reducere a profitului, din cauza masurilor luate de Banca Centrala pentru a limita creditarea, dar considera ca rezultatele financiare nu vor fi afectate puternic de turbulentele globale.
 
„Estimam o reducere a profitului, generata de diminuarea consumului, de modificarea ratei de politica monetara si de masurile BNR de inasprire a creditarii. Diminuarea câstigurilor din 2009 ar putea fi usoara sau semnificativa”, a declarat Patrick Gelin.
 
 
Istoricul privatizării
 
O Comisie de privatizare a SC Banca Româna pentru Dezvoltare SA s-a constituit in 1997, iar la 15 decembrie 1997 a fost finalizat Caietul de sarcini pentru selectarea firmei specializate pentru elaborarea raportului de evaluare a bancii.
 
În luna februarie 1998 a avut loc licitatia publica deschisa pentru selectarea consultantului financiar, la care s-au inscris 11 consortii, conduse de KPMG, Coopers & Lybrand, Rothschild & Sons, Merryll Lynch Credential, Daiwa Europe Limited, Morgan Grenfell & Co Ltd, CA-IB Investment Bank AG, Arthur Andersen, Deloitte & Touche s.a.
 
Licitatia a fost câstigata de Daiwa Europe Ltd, care a finalizat auditul bancii la mijlocul lunii mai 1998. Pe baza acestui material, guvernul a aprobat, in 1998, strategia de privatizare a BRD. Strategia prevedea combinarea vânzarii actiunilor detinute de Fondul Proprietatii de Stat cu majorarea capitalului social al bancii.
 
Privatizarea a fost proiectata sa se faca in doua etape, prima constând in vânzarea unui pachet de control catre un investitor strategic, insotita de vânzarea unor pachete mici de actiuni catre salariatii bancii si catre Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD).
 
Pentru restul actiunilor, in etapa a doua, urma sa se faca o oferta publica initiala pe pietele interna si internationala de capital. Strategia prevedea ca termen pentru etapa I data de 15 decembrie 1998, iar pentru a II-a, 31 decembrie 1999.
 
La 28 august 1998, au fost inregistrate sase scrisori de intentie, depuse de institutii financiare internationale, patru dintre ele au semnat si angajamentul de confidentialitate in vederea efectuarii propriei expertizari, dar numai doua dintre ele, Societe Generale (SG) si Banque Nationale de Paris (BNP), au intrat in negocierea finala.
 
Cele doua banci franceze au avut oferte foarte diferite. „În timp ce in negocierile cu SG, comisia de privatizare urca spre un pret de 20 dolari pe actiune, cu BNP nu s-a ajuns la 10 dolari pe actiune. Ne si intrebam daca BNP chiar dorea sa cumpere banca! Pe neasteptate, negocierile au fost curmate de o declaratie a premierului Radu Vasile, care a afirmat public ca Societe Generale a câstigat licitatia si va fi noul proprietar al BRD!
 
Stupoarea comisiei de privatizare, ca si a tuturor celor implicati, a fost totala, mai ales ca exista impresia ca pretul putea fi urcat spre 25 dolari pe actiune, ceea ce ar fi adus inca câteva zeci de milioane de dolari bugetului national, aflat in mare nevoie. Începând din acel moment, porecla fepesista a premierului a fost Radio Vasile. Si-a consolidat-o dupa numai o saptamâna, când, fiind in vizita oficiala la Paris, a anuntat ca „Dacia va fi cumparata de Renault”, in timp ce FPS abia vânduse caietul de sarcini grupului Hyundai, iar vicepresedintele VW m-a sunat sa ma informeze ca VW renunta sa se prezinte din moment ce hotarâsem deja cui vindem uzinele de la Colibasi”, afirma presedintele PNTCD, Radu Sârbu, in 2004.
 
La 14 decembrie 1998 a fost semnat contractul de privatizare a BRD. Contractul prevedea vânzarea a 42,1% din actiunile bancii la un pret de 20,15 dolari pe actiune, respectiv 135 milioane dolari per pachet, majorarea cu 20% a capitalului social al BRD, astfel incât in final, Societe Generale sa detina 51% din capitalul social al bancii.
 
Valoarea totala a tranzactiei cu investitorul strategic SocGen a ajuns astfel la 200,3 milioane dolari, suma care a fost platita la 18 martie 1999, data de la care Societe Generale a preluat efectiv controlul asupra BRD.
 
 
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner