Reunificarea cu România? Vise europene in Moldova comunista

 
Ultimul regim comunist al Europei pare tot mai subred. Populatia Republicii Moldova, care va avea alegeri parlamentare duminica aceasta, doreste reunificarea cu România si aderarea la UE ce ar veni odata cu aceasta, scrie, in editia de joi (2 aprilie 2009) saptamânalul german Der Spiegel.
 
Reunificarea Germaniei este un subiect de discutie tot mai des abordat zilele acestea in Moldova – cea mai saraca parte a Europei. În campania dinaintea alegerilor parlamentare din 5 aprilie, partidele de opozitie care cer legaturi mai strânse sau chiar unirea cu statul membru UE România se bucura de un sprijin masiv.
 
Moldova, o tara vorbitoare de limba româna de la granita de sud-vest a Ucrainei, a fost parte a României din 1918 si pâna in 1940, iar aproximativ 800.000 din cei 3,4 milioane de cetateni ai Moldovei au solicitat deja cetatenia româna. „Daca românii si moldovenii se decid in favoarea unei unificari, UE nu se va opune”, si-a exprimat convingerea un diplomat european. În fond, spune el, germanii au creat un precedent prin reunificarea Estului cu Vestul in 1990.
 
Fosta republica sovietica este situata intr-o regiune de tensiune geopolitica intre Moscova si Occident.  Tara este neutra si face parte din Comunitatea  Statelor  Independente –  o organizatie regionala de foste republici sovietice. Trupele rusesti au mentinut pacea in regiunea separatista Transnistria inca de la incetarea focului din 1992, când s-a pus capat razboiului secesionist.
 
În acelasi timp, insa, ele consolideaza si influenta ruseasca in regiunea cu aproximativ jumatate de milion de locuitori. Situatia exploziva este comparabila cu cea din Osetia de Sud, unde s-a declansat anul trecut, in august, razboiul dintre Georgia si Rusia.Partidul cel mai dornic sa mentina Republica Moldova independenta este Partidul Comunist, care se afla la conducerea tarii de 8 ani.
 
Forta lui este data de faptul ca aceasta tara saraca a cunoscut o adevarata  inflorire  in epoca  sovietica.  Timp de  ani de  zile, presedintele  moldovean Vladimir Voronin, liderul Partidului comunist, a ademenit electoratul cu speranta intr-o „renastere a societatii socialiste”. Acum el a adoptat o pozitie mai pro-europeana.
 
Functionarimea imbatrânita a partidului inca mai depune la sarbatori coroane in stil sovietic la monumentele lui Lenin, iar programul Partidului Comunist inca mai invoca „vulcanul de creativitate sociala, nascut in revolutie”. Partidul Comunist este popular in rândurile tovarasilor lor germani din Partidul Stângii, ale carui delegatii sunt plimbate prin tara in Volgi rusesti.
 
Membrii Stângii germane sunt incântati de omologii lor moldoveni „ospitalieri” si „calzi”. Acesti comunisti binevoitori devin insa tot mai putin populari in rândul propriului partid. Singurii oameni care mai asculta obedienti discursurile monotone ale lui Voronin sunt pensionarii in haine uzate.
 
Un afis electoral al comunistilor, lipit pe usa unei alimentare, arata o tânara frumoasa si cu un zâmbet impecabil, cu sloganul: „Construim impreuna o Moldova europeana”. Însa la sate nu prea mai vezi tinere frumoase cu   zâmbete perfecte. Clientii alimentarei sunt de regula someri de durata si fara dinti. „Tinerii au plecat in Rusia sau in Europa”, spune un satean ce se apropie de 60 de ani. „Ei isi construiesc viitorul acolo”.
 
Cei ramasi acasa izbucnesc adesea de furie fata de regimul comunist corupt, care a facut ca fiul presedintelui, Oleg, sa devina unul dintre cei mai bogati „oameni de afaceri” din tara. Salariul mediu lunar este de 175 euro. „Nu ne temem”, a fost sloganul de la un miting al partidelor opozitiei liberale de dreapta, organizat in capitala Chisinau si care a adunat circa 30.000 de oameni.
 
Motivul acestei frici il reprezinta Serviciul de Informatii si Securitate al tarii, condus de un apropiat al presedintelui. Serviciul isi are sediul intr-o cladire de piatra, inconjurata de garduri din sârma ghimpata pe strada 31 August din capitala. În particular, ofiterii de informatii se lauda ca ii au „sub control” pe politicienii de opozitie, cu alte cuvinte, santajati si cumparati.
 
Planul Partidului comunist este sa inscauneze un succesor al lui Voronin, caruia ii este interzis prin constitutie sa mai primeasca inca un mandat. Cei care vor sa se opuna regimului trebuie sa  indure multe – asa cum a facut Serafim Urechean, liderul celui mai mare partid de opozitie, Moldova Noastra. Urechean, fost primar al Chisinaului si fost functionar al Partidului Comunist, sta in biroul sau inconjurat de noua icoane.
 
A supravietui unui numar de cinci proceduri penale, in principal legate de abuzul de putere, lansate de procurorul public, care actioneaza din partea guvernului. Urechean, care are un anumit sarm, se vede pe sine drept un salvator al patriei si viitorul presedinte. El doreste sa aduca tara in UE, ca parte a unei aliante cu România.
 
Dorin Chirtoaca, la rândul sau, viseaza si el la o Românie Mare, care sa includa si Moldova. Chritoaca este actualul primar energic al Chisinaului si face parte din Partidul Liberal si a studia la Bucuresti.  Însa  reunificarea  visata  de  el se  va  produce  aproape  sigur  fara  regiunea  rusofona Transnistria, care a suferit atât de mult in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cu România aliata a Germaniei naziste, incât o reunificare deplina pare improbabila.
 
Presedintele autoproclamat al Transnistriei, Igor Smirnov, nerecunoscut in plan international, spune ca teritoriul sau nu se va alatura României. „Nu trebuie sa ne confundati cu Germania de Est. Noi nu suntem Germania de Est, iar Moldova nu este Germania de Vest”, spune el.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner