Secretomania alegerii sefilor caracterizeaza NATO in continuare

 
Secretarii generali ai NATO sunt alesi la fel ca si sefii marilor organizatii multinationale in spatele usilor inchise. În cazul NATO, aceasta secretomanie avea un sens in perioada razboiului rece, când era vorba de apararea Occidentului contra Estului dominat de URSS, insa obiceiul acesta a ramas pâna azi, consensul transformându-se intr-o de forma de arta de a evita discutiile dificile, scrie publicatia The New York Times.
 
Sefii de guvern care se vor intâlni vineri pentru summitul NATO din Franta si Germania vor pierde marea sansa de a schimba ceva din aceasta obisnuinta si de a discuta despre ce poate aduce NATO noul ei sef politic.
Alianta transatlantica s-a transformat intr-o organizatie politica ce doreste sa aiba un cuvânt de spus in cadrul diplomatiei internationale, insa, in timp ce cei 26 de membri ai sai sunt gata sa trimita oameni la lupta, doar putini au explicat publicului de ce sunt trimise trupe in Afganistan. 
 
La  cartierul general al NATO  de  la  Bruxelles  rareori au  fost  discutate  chestiuni controversate, ambasadorii statelor membre neabordând problema noului secretar general. Actualul secretar, olandezul Jaap de Hoop Scheffer, aflat pe picior de plecare, nici nu a pus problema pe agenda intâlnirii saptamânale, stiind foarte bine ca unele tari mari precum Marea Britanie, Germania, Franta sau SUA nu vor fi incântate.
 
Slujba de secretar general al NATO consta in maguliri, imbunari, activitate de convingere si mediere, afirma Tomas Valasek, expert la Center for European Reform din Londra. Este interesant faptul ca pentru prima oara la postul de secretar general al NATO candideaza un prim ministru in functie, Anders Fogh Rasmussen, din Danemarca, postul fiind acordat in trecut birocratilor, eventual fostilor ministri de externe.
 
În zilele premergatoare summitului nu se stie insa daca Rasmussen va câstiga cursa, dat fiind ca Turcia se opune numirii sale, premierul turc Recep Tayyip Erdogan afirmând in acest sens ca a fost rugat de tarile musulmane sa blocheze candidatura danezului, pentru faptul ca acesta nu s-a scuzat pentru caricaturile profetului Mohamed, publicate in ziare daneze.
 
Nu este clar insa daca Erdogan se opune numirii lui Rasmussen din motive interne, spune Karl-Heinz Kamp, director de cercetare la Colegiul NATO din Roma, cu cât Erdogan vorbeste mai mult in public despre aceasta, cu atât devenind mai dificil pentru el sa bata in retragere. Obiectiile turcilor au creat o fisura in consensul NATO, prin concentrarea lor pe trecutul lui Rasmussen ei pierzând insa o mare ocazie de a privi inainte si a vedea ce fel de secretar general ar fi Rasmusssen.
 
Aceeasi situatie si in cazul celui de -al doilea rând de candidati, ministrul apararii al Canadei, Peter McKay, si ministrul de externe al Poloniei, Radek Sikorski, ultimul criticat pentru atitudinea sa antagonica fata de Rusia, ceea ce ar face dificila colaborarea cu Moscova.
 
Germania, Franta si Italia afirma despre Sikorski ca este si rusofob, insa nici unul din acest guverne, care au legaturi strânse cu Kremlinul datorita dependentei de gazul rusesc, nu l-a intrebat pe ministrul polonez de externe cum vede el NATO pe viitor, subliniaza ziarul american.
Motivul principal pentru care NATO nu este pregatita de o discutie deschisa legat de cine ar trebui sa conduca si sa modernizeze organizatia il reprezinta teama de a -si vedea dezvaluite divizarile, de  viitor  si de  posibilitatea  esecului in Afganistan. 
 
În sânul Aliantei, create  in  1949  pe  baza principiilor de securitate colectiva si solidaritate, exista mai multe divizari majore. În Afganistan, unde NATO a preluat in 2003 comanda Fortei internationale de asistenta pentru securitate (ISAF), Canada, Olanda, Marea Britanie si SUA au dus greul luptelor din sud, in timp ce Germania si alte tari s-au concentrat pe zone mai sigure, unde se ocupa, de exemplu, de constructia de poduri, sarcini care ar fi trebuit de mult preluate de civili sau de afganii insisi.
 
În astfel de conditii, canadienii si olandezii se intrebau repetat ce s-a facut cu solidaritatea din cadrul Aliantei. Alte divizari majore se manifesta in ce priveste viitoarele largiri, fapt legat inextricabil de relatiile cu Rusia. Unele tari est -europene se simt stânjenite de faptul ca NATO a mers asa de departe „in afara” catre Afganistan, considerând ca exista lucruri care nu au fost duse la capat aici, in Europa.
 
Polonia si unele tari central-europene inca se tem de Rusia, dorind, de aceea, ca NATO sa se extinda catre Est, prin admiterea Ucrainei si Georgiei. Germania, Franta, Italia si Olanda se opun continuarii extinderii catre Est, nedorind sa provoace Rusia, in conditiile in care aceasta pretinde ca extinderea in continuare a NATO ar permite amestecul in sfera sa de influenta.
 
Indiferent cine va fi secretarul general al NATO, el (nici o femeie nu este pe lista candidatilor) va trebui sa reconcilieze deosebirile de opinie din cadrul Aliantei, experti precum Kamp fiind de parere ca este o naivitate sa crezi ca o astfel de persoana poate fi aleasa prin campanie publica, orice candidat având nevoie de consensul tuturor membrilor NATO, ceea ce implica tocmeala obisnuita.
 
Atunci insa când este vorba de trimiterea de mii de soldati prin lume opinia publica devine foarte importanta, motiv pentru care conteaza cum este ales urmatorul secretar general, oricine va fi ales in spatele usilor inchise putând avea dificultati mai mari in a obtine sprijin pentru misiunile Aliantei, potrivit New York Times.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner