„As Construct” Târgu Frumos a intrat în insolvenţă

  • Societatea controlată de Marius Bişog şi-a adjudecat mai multe licitaţii organizate de autorităţile ieşene, cea mai cunoscută fiind cea pentru lucrările de reabilitare de la Piaţa Unirii
  • Firma figurează în evidenţele CIP cu refuzuri la plată de 1,3 milioane RON
  • 11 mai 2009 este termenul limită pentru înscrierea la masa credală
 
La începutul lunii martie 2009, Tribunalul Iaşi a hotărât deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului SC "As Construct" SA Târgu Frumos, sentinţă care a survenit la un an de la iniţierea acestui demers de către "Alumil Rom Industry" Bucureşti, societate care, pe parcursul derulării procedurii, a renunţat la cererea sa!
 
Mai exact, la data de 27.03.2008 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaţi, secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, Judecător-sindic, cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, formulată de către creditorul SC "Alumil Rom Industry" SA (prin intermediul unei firme de recuperare), pentru suma de 41.685,65 lei, reprezentând contravaloarea unor facturi fiscale scadente şi neachitate, plus dobânda legală.
 
Ulterior au fost înregistrate cereri de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de acelaşi debitor ("AS Construct" SA Târgu Frumos), conexate celei menţionate anterior, de la următorii creditori:
¤ SC "Lafarge Agregate Betoane" SA – pentru suma de 210.439,73 lei reprezentând debit neachitat şi cheltuieli de executare silită;
¤ SC "5D Concept" SA Iaşi, societate aflată în procedura insolvenţei – pentru suma de 10.991 lei;
¤ SC "As Construct Intermed" SRL Iaşi, societate aflată în procedura insolvenţei – pentru suma de 573.595 lei, reprezentând debit restant.
 
După cum se precizează în Sentinţa 136/2009 prin care s-a declanşat procedura insolvenţei, cererile formulate de către creditori având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei au fost comunicate debitorului ("As Construct" SA), care iniţial a declarat că este de acord cu declanşarea procedurii insolvenţei, depunând o declaraţie prin care se exprima intenţia de reorganizare.
 
Ulterior, la data de 27.01.2009, debitoarea a depus o serie de precizări în cuprinsul cărora a recunoscut cuantumul creanţelor creditorilor, arătând că faţă de creditorul SC "Alumil Rom Industry" SA a achitat creanţa. De această dată, "As Construct" SA a schimbat foaia, susţinând că nu se află în stare de insolvenţă.
 
Cu toate acestea, în şedinţa publică din 10 martie 2009, Tribunalul Iaşi a decis deschiderea procedurii de insolvenţă şi a fixat data de 11 mai 2009 ca termen limită pentru înscrierea la masa credală. Ca şi administrator judiciar a fost desemnată societatea "Management Reorganizare Lichidare Iaşi" SPRL, societatea reprezentantă de Corneliu Mititelu.
 
Incidente de plată "cu duiumul"
 
În iunie 2006, "As Construct" Târgu Frumos "intră în forţă" în evidenţele CIP, reuşind să refuze la plată mai multe cecuri şi Bilete la Ordin.
 
Deşi se afla în interdicţie bancară, societatea continuă să emită cecuri fără acoperire, ultimul fiind raportat pe 21 iunie 2007, dată până la care au fost consemnate 18 incidente majore şi unul minor, suma totală refuzată la plată în cazul acestor instrumente de plată ajungând la 149.215,85 RON.
 
În ceea ce priveşte Biletele la Ordin, refuzurile la plată au fost mult mai numeroase şi au continuat, ultimul fiind consemnat la data de 12 martie 2009. La acea data, "colecţia" de la CIP a societăţii "As Construct" SA Targu Frumos includea 77 de incidente (din care 55 majore), iar suma refuzată la plată se cifra la 1.147.823 RON.
 
Adăugând şi "isprăvile", cu cecuri, rezultă un total de 96 incidente de plată, iar suma refuzată la plată se ridică la 1,297 milioane RON.
 
"Blestemul" licitaţiilor?
 
În 2005-2006, "As Construct" era abonată la licitaţiile organizate de autorităţile locale, cea mai mediatizată fiind procedura pentru "Reabilitare şi modernizare Piaţa Unirii Iaşi", adjudecată la un preţ de "dumping", de numai 13,2 miliarde lei vechi, în condiţiile în care contracandidaţii au avut oferte de 22 de miliarde ROL ("Iasicon") şi 16 miliarde ROL ("Conest").
 
Ulterior, valoarea a fost suplimentată, iar termenul de finalizare a fost amânat de mai multe ori, pentru ca în final cel mai important loc din municipiul Iaşi ("kilometrul 0") să arate mult sub aşteptări.
 
O altă licitaţie "cu cântec" a fost cea pentru reparaţii capitale tâmplărie la Liceul "Mihai Eminescu" Iaşi. Deşi a avut un preţ mult mai mare decât al altor ofertanţi, societatea "As Construct" a fost desemnată ca şi executant, în ciuda contestaţiei depuse de către unul dintre participanţi.
 
Conform site-ului Ministerului Finanţelor Publice, atât la sfârşitul anului 2005, cât şi la finalul trimestrelor I şi II din 2006, "As Construct" SA înregistra obligaţii restante la bugetele de stat. Aceste datorii nu au înregistrat scăderi de la un final de trimestru la altul, iar sumele în creştere şi faptul că datoriile includeau şi "dobânzi şi penalităţi de orice fel" (care se aplică datoriilor cu vechime) sugerează faptul că unitatea a avut datorii (cel puţin la bugetul de stat) pe tot parcursul primului semestru al anului 2006. În aceste condiţii, a rămas un semn de întrebare modul în care a reuşit să îşi adjudece lucrările de la Piaţa Unirii, iar această licitaţie nu a fost singura câştigată în primele şase luni ale anului 2006.
 
Acum, după doar 2-3 ani de la acele "reuşite", putem spune că licitaţiile adjudecate de "As Construct" s-au răzbunat şi – la fel ca în cazul "Rocons Group", firmă care şi-a adjudecat licitaţia pentru reabilitarea Esplanadei Oancea din Iaşi – firma a intrat în insolvenţă.
 
Proprietar "ne(re)cunoscut" de Rasdaq
 
"As Construct" este, de fapt, fosta SC "Şantierul" SA Târgu Frumos-Podu Iloaiei, unitate listată – şi la ora actuală – sub această denumire pe RASDAQ (simbol SATP). Conform informaţiilor de pe site-ul oficial RASDAQ, la data de 31 decembrie 2008 structura acţionariatului arăta astfel: PAS "Constructorul" – 43,72%, alţi acţionari – 56,27%, AVAS – o acţiune. Aceeaşi sursă, care "citează" Registrul Independent Moldova, susţine că, la 28.01.2005, au fost raportaţi ca acţionari semnificativi Constantin Iliescu – 9,68% şi Marius Bişog – 8,84%.
 
Referitor la prezenţa societăţii pe RASDAQ, merită menţionat faptul că ultima tranzacţie cu titluri SATP s-a înregistrat la data de 13.08.1998, în condiţiile în care unitatea nu a fost delistată.
 
Conform datelor obţinute de la Oficiul Registrul Comerţului, Marius Bişog deţine 68,489% din capitalul social al SC "As Construct" SA, în timp ce alte persoane fizice se află în posesia celorlalte acţiuni – 31,511% din capitalul social. Ca administrator figurează tot Marius Bişog, numai că mandatul acestuia a expirat pe data de 10.10.2006.
 
Încă din 1999, societatea controlată de Bişog a înfiinţat o altă firmă – "As Construct Drumuri şi Poduri", cu un capital social de 200 RON deţinut în totalitate de "societatea mamă" – "As Construct" SA.
 
Al doilea "pui", societatea "As Construct Intermed" SRL, are deja o mare problemă, fiind în reorganizare judiciară.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata