Meserii la mare cautare

0

Firmele de recrutare „vaneaza” cu precadere persoane cu pregatire financiar-contabila, politehnisti si specialisti in dezvoltarea online. Astazi se angajeaza usor oameni care sa munceasca in retail, iar psihologii si specialistii in resurse umane isi gasesc greu de lucru. In domenii ca bancar si auto se intra foarte greu, pentru ca sunt piete „acoperite”.

Sute de mii de romani isi cauta un loc de munca. Ultimele evidente ale Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) arata ca in Romania sunt inregistrati 513.621 de someri. Rata somajului inregistrat la nivel national a fost de 5,6% la sfarsitul lunii martie, mai mare cu 1,5% decat cea din aceeasi perioada de anul trecut.
In aceste conditii, recrutorii le recomanda celor fara serviciu sa se indrepte catre meserii care sunt cerute pe piata muncii.

Contabilii sunt esentiali

Specialisti in resurse umane spun ca este dificil de facut o apreciere realista a meseriilor care vor avea mare cautare pe viitor, insa sunt de acord ca persoanele care se vor indrepta in cariera catre zone financiare vor avea doar de castigat. „Cred ca in zona financiar-contabila va ramane o cerere crescuta constant”, afirma Madalina Uceanu, executive director la firma de recrutare AIMS Human Capital Bucuresti.
De altfel, aceasta parere este intarita si de cel mai recent studiu al Association of Chartered Certified Accountants (ACCA), care spune ca, in termen de cinci ani, din cauza situatiei globale, se va putea obtine tot mai greu finantare pentru afaceri, iar creditele vor fi tot mai dificil de accesat. „De aceea, va fi o mare nevoie de contabili”, se spune in studiul „Contabilitatea: conceptii de viitor”.

Locuri multe pentru inginerii de vanzari

Cei care absolva politehnica vor avea cu siguranta de lucru si vor castiga si bine. Daniela Necefor, managing partner la compania de resurse umane Total Business Solutions din Bucuresti, spune ca in ultimul an a crescut mult cererea pentru persoane cu pregatire tehnica. Se cauta specialisti in industria grea, in masini termice, hidraulice, frigorifice, energetica, TCM. Practic, „invie” politehnica.
„Pe langa inginerii de productie, se cauta si inginerii de vanzari. De asemenea, incep sa fie vanati si inginerii de proiect. La fel si cei de structuri”, mai spune Daniela Necefor. Ea este de parere ca un inginer de vanzari, cu ceva experienta, poate sa aiba o leafa de 1.500 de euro, la care se adauga si comisioanele. Un inginer de productie, specializat in instalatii termice, poate sa ridice lunar 1.000 de euro.

Joburi bune in online

Tot la capitolul meserii cerute pot fi trecute, fara greseala, cele care tin de dezvoltarea online. „Va continua sa creasca cererea pentru astfel de joburi, fie ca este vorba de marketing, content management sau ceva similar”, mai spune Madalina Uceanu. Se vor cauta foarte mult, spune si Eliza Nechifor, marketing& communication coordinator la compania de recrutare Manpower, specialistii in web design si web development, precum si inginerii de soft si aplicatii.

Continuarea în România Liberă
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.