Plata în cont unic va fi suspendată în acest an

2

Eliminarea plăţii taxelor în cont unic favorizează datornicii la buget şi loveşte în firmele corecte, care se vor confrunta, din nou, cu birocraţia ordinelor de plată şi vor suporta, implicit, costuri mai mari.

Plata în cont unic, introdusă la 1 ianuarie 2008, urmează să fie suspendată, cel puţin în acest an. În prezent, firmele trebuie să completeze, lunar, doar două ordine de plată, unul pentru taxele şi impozitele datorate bugetului de stat, iar celălalt pentru contribuţiile la bugetele de asigurări.

Viramentul sumelor către fiecare buget în parte este în sarcina angajaţilor Fiscului, iar contribuabilul scapă, în acest fel, de completarea a zeci de formulare, care înseamnă, pe lângă timp irosit şi costuri generate de comisioanele bancare, şi riscul de a face plăţile eronat.

Reprezentanţii Agenţiei de Administrare Fiscală (ANAF) îşi justifică decizia susţinând că astfel vin în sprijinul contribuabililor, care vor putea decide singuri ce datorii doresc să achite cu prioritate.

Odată cu anularea contului unic, însă, se modifică şi ordinea de stingere a datoriilor. Acum, din sumele vărsate trezoreriilor sunt acoperite, mai întâi, datoriile bugetare cele mai vechi.

În consecinţă, eliminarea contului unic este binevenită pentru firmele cu datorii. „Renunţarea la plata în cont unic va duce la costuri suplimentare pentru companii, însă, în cazul în care contribuabilul are datorii neachitate la termen, costurile băneşti sunt net inferioare celor de timp alocat pentru reglarea fişelor fiscale. Plata în contul unic avantajează doar firmele care îşi plăteau datoriile la zi“, spune Sorin Istrati, managing partner, Contexpert Consulting.

Continuarea în Capital
loading...
Citește și
2 Comentarii
  1. gratian spune

    Pentru mine e clar!
    Toti sunt niste hoti!

  2. ANTOHI EVA spune

    Ar trebui sa faca doua situatii: firmele care sint cu plata la zi sa pastreze in continuare plata in contul unic iar cele care au restante sa faca plati la ce vor ei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.