Super-eroii care sar în ajutorul sectorului auto

0

Oare vor reusi Carlos Ghosn, PDG al Renault si Nissan, Sergio Marchionne, PDG al companiei Fiat, pe cale sa ocupe acelasi post la Chrysler, si Ferdinand Piech, PDG Volkswagen, sa scoata industria auto din criza?, se intreaba cotidianul elvetian 24heures de vineri.

Vor salva ei planeta auto? “În lume se produc 90 de milioane de vehicule, iar cererea nu depaseste 60 de milioane. Aceasta superproductie trebuie administrata si abordarea americana se dovedeste eficienta”, a declarat joi Sergio Marchionne la canalul TV Bloomberg, referindu-se la deciziile luate de administratia Obama in contextul prabusirii imperiilor General Motors si Chrysler.

Dupa ce a readus masinile Fiat pe drumurile europene, el a confirmat ca va conduce si firma americana din care va fi achizitionat cel putin 20%.

“Chrysler a inceput bine demersurile pentru a iesi din procedura de falimentare in 60 de zile. Apoi voi fi PDG”, a spus el, adaugând ca negocierile cu General Motors pentru preluarea activitatilor acestei companii in Europa si tarile emergente continua.

În timp ce “SuperMarchionne” zboara neobosit peste Atlantic in incercarea de a constitui un grup care sa construiasca cel putin 6 milioane de masini pe an – un minim pentru a supravietui, considera el – si sa ajunga pe locul doi printre gigantii auto, Ferdinand P iech este la volanul actualului numar doi in ierarhia mondiala. Volkswagen nu va fi inghitit de Porsche.

În lupta dintre descendentii lui Ferdinand Porsche – Wolfgang Porsche este presedintele Consiliului de administratie al societatii cu acelasi nume, in timp ce varul sau, Piech, este omologul sau de la VW -, criza a dat dreptate celui mai mare.

Grupul din Wolfsburg se va asocia cu societatea creata de Ferry Porsche, fiul celui a inventat prima “masina populara”. Porsche detine deja peste jumatate din capitalul lui Volkswagen, dar nu a reusit, din cauza crizei, sa atinga 75%. Si chiar daca verii trebuie sa mai astearna pe hârtie detaliile deloc neglijabile ale acestei casatorii de convenienta, cu a zecea marca din portofoliu, Volkswagen continua sa se consolideze.

În timp ce fiecare inainteaza cu propria sa viteza, in functie de mode lul lor de afaceri, cei doi magnati au in vizor numarul unu, Toyota, ai carei conducatori ar trebui sa confirme vineri o pierdere de aproximativ 4 miliarde de franci elvetieni (circa 2,65 miliarde de euro) pentru exercitiul 2008- 2009. Chiar si grupurile date multa vreme ca exemplu de rentabilitate nu sunt ocolite de criza.

Carlos Ghosn a repetat in cursul acestei saptamâni in fata actionarilor Renault ca “nu am iesit inca din faza critica a crizei. Nu dorim sa facem vreo achizitie sau alianta”. El a amintit joi ca va ramâne omul forte al celui de-al cincilea grup mondial.

Oare Marchionne, Piech si Ghosn ii vor urma lui Agnelli, Porsche si Ford in panteonul unui sector fortat acum sa se reinventeze de la baza? Deocamdata ei se intâlnesc in contextul unei crize care nu este decât la inceput, incheie cotidianul elvetian 24heures articolul sau despre situatia sectorului auto in conditiile actualei crize.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.