Lafarge a investit 1,6 milioane euro într-un depozit de agregate în Olteniţa

0

Lafarge Agregate Betoane a investit 1,6 milioane de euro in construirea si amenajarea unui depozit de agregate inaugurat joi, in Oltenita, potrivit unui comunicat al companiei.

Situat pe o suprafata de 2 hectare, depozitul are o capacitate de stocare de 25.000 tone de agregate si poate asigura un volum de peste 450.000 tone pe an.

Agregatele de cariera vor fi transportate cu barja din Dobrogea si vor deservi zona de sud, fiind comercializate in special in zona Bucurestiului.
În depozit vor fi stocate produse precum nisip de concasare, cribluri si piatra sparta.

Lafarge Agregate Betoane a inregistrat, in primul trimestru al acestui an, o cifra de afaceri de 14,62 milioane lei, cu circa 42% mai mica fata de cea din perioada similara a anului 2008.

Pierderile companiei au crescut in perioada mentionata de 3,5 ori si s-au cifrat la 5,014 milioane lei. Veniturile totale au depasit 20,7 milioane lei, iar cheltuielile 25,287 milioane lei.

Divizia de Agregate Betoane a Grupului Lafarge este prezenta in 40 de tari si reprezinta aproximativ 35% din totalul vânzarilor grupului in 2008.

În România, activitatea de agregate si betoane a grupului este reprezentata de societatile Lafarge Agregate Betoane, Lafarge Comnord, Lafarge Betoane, GHM MixBeton si Cariere Plus, care activeaza in mai mult de jumatate din judetele tarii si opereaza in 17 statii de betoane, 7 cariere, 6 balastiere, un depozit de agregate.

Cifra de afaceri in anul 2008 pentru activitatea de agregate si betoane in România se ridica la aproximativ 300 milioane lei.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.