Staţiune turistică de un miliard de euro – un proiect prea mare ca să fie 100% adevărat

0

Practic, e vorba despre cele 1.650 de hectare puse la dispoziţie de Consiliul Local Tărlungeni, plus alte 600, ale primăriei municipiului Braşov. Se vorbeşte despre o investiţie care depăşeşte, pe hârtie, un miliard de dolari. Dezvoltatorul? Carpatia Resort SRL

Complexul turistic (intitulat Carpathia Resort) e o chestie ambiţioasă până la limita SF-ului. Ar urma să aibă un teren de golf cu 18 găuri, pentru competiţii europene, un hotel de lux de cinci stele, plus alte patru-cinci de câte trei sau patru stele, vile, săli de sport sau de conferinţe, 14 pârtii de schi şi o enormă cantitate de vin fiert, scrie Academia Caţavencu.

Plus alte facilităţi care, suntem siguri, ar putea merita un imn separat, compus, la insistenţele Elenei Udrea, de Marius Moga sau poate chiar Laurenţiu Duţă. Apoteotic – o pistă de Formula III, care e şi ea în plan. Mai precis, într-un power-point.

Vestea bună e că, miercuri, 13 mai 2009, s-a semnat contractul, în faza lui finală, cu autorităţile locale române, iar în termen de şapte zile ar trebui să fie semnat, la Geneva, contractul de finanţare, cu reprezentanţii băncilor care finanţează, în parte, proiectul.

Vă întrebaţi dacă am zărit vreun escavator pe coclauri, lucrând asiduu la prima gaură dintre cele 18 promise? Fireşte că nu. Dar optimismul domneşte, ca de obicei, în tabăra română: construcţia complexului ar urma să creeze 2.000 de locuri de muncă.

“Pămânul va rămâne al nostru, clădirile vor fi ale lor. Or să facă şi vile de lux, să le scoată la vânzare, dar numai clădirile vor putea fi vândute, nu şi pămîntul de sub ele”, spune Iosif Kiss, primarul localităţii Tărlungeni. De aceste clădiri, probabil pentru a se asigura că vor dura cel puţin 1.650 de ani, se vor ocupa arhitecţi din Italia şi Dubai. Nu întâmplător. Primarul Kiss are o explicaţie:  “Din câte am înţeles eu, o mare parte din turiştii care vor veni aici vor fi din Emiratele Arabe. Pentru că a fost şeicul Dubaiului aici, a văzut zona şi i-a plăcut.”

Continuarea în Academia Caţavencu

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.