Banca paralelă a Vaticanului şi conturile secrete

0

Pentru prima data in istoria Vaticanului, de dincolo de zidurile sale apar la lumina mii de documente privind afacerile financiare ale Institutului pentru Operele Religioase (IOR), impenetrabila banca al Sfântului Scaun.

Este vorba de scrisori, rapoarte, bilanturi, note contabile, bonificatii si misive intre cele mai inalte autoritati ecleziastice privind modul in care banii sunt uneori gestionati fara scrupule de prelati, episcopi si cardinali, informeaza revista italiana Panorama.

Cele peste 4.000 de documente constituie arhiva unui martor privilegiat: monseniorul Renato Dardozzi, cancelarul Academiei Pontificale de Stiinte si mai ales timp de 20 de ani unul dintre foarte putinii consilieri ai cardinalilor care s-au succedat la Secretariatul de Stat, de la Agostino Casaroli la Angelo Sodano.

Dardozzi a dorit ca dupa moartea sa, survenita in 2003, arhiva sa sa devina publica.

Astfel, dupa ani de zile de cercetare, acum se afla in librarii cartea jurnalistului de la Panorama, Gianluigi Nuzzi, “Vaticano spa” (Vatican S.A) care dezvaluie evenimente cruciale din acei ani, precum banii destinati capilor mafioti Bernardo Provenzano si Toto Riina.

Astfel, a rezultat existenta pe lânga IOR a unui sistem de conturi pe numele fostului primar al orasului Palermo, Vito Ciancimino, din care plecau sume destinate celor doi boss ai mafiei.

Pentru fiecare problema Dardozzi avea o documentatie si notite, gestiona fise galbene clasificate in arhiva.

În acest fel s-a constituit o vasta memorie istorica, care acum dezvaluie cum un fel de “oficiu pentru afaceri secrete” din interiorul Vaticanului a operat pentru a corecta sau a reduce la tacere afacerile financiare cele mai stânjenitoare si dificile din anii lui Karol Wojtyla.

Din arhiva Dardozzi rezulta ca o mare din bani, intre sume cash si titluri de stat, era vehiculata intr-un gen de IOR paralel, o retea off-shore de depozite paravan pe numele unor fundatii de binefacere inexistente, cu denumiri cinice precum “Fundatia pentru copiii saraci”, sau “Lupta impotriva leucemiei”, construita in secret de monseniorul Donato De Bonis, fostul secretar si succesor al arhiepiscopului Paul Marcinkus, numit de secretarul de stat Agostino Casaroli prelatul IOR.

Sistemul a fost initiat in 1987, pentru a asigura o trecere discreta de la un Marcinkus de acum la apus, la De Bonis care trebuia sa puna de acord experientele trecute cu cerintele mai secrete ale clientelei anilor ’90. În acest fel, IOR ocult a continuat sa prospere ani de zile sustragându-se si actualului presedinte al IOR, Angelo Caloia.

Sunt in numar de 17 conturile principale asupra carora De Bonis a operat “prin delegare oficoala”, asa cum se poate citi in raportul catre Wojtyla, din august 1992, când banca paralela si-a facut aparitia.

Între 1989 si 1993 au fost conduse operatiuni asupra acestor depozite in valoare de circa 275,2 milioane de euro actuali. Miscarile de bani lichizi sunt insa cele care surprind: potrivit unei estimari, ar depasi 97,6 milioane de euro actuali.

La aceasta trebuie sa se adauge foarte intensa activitate de cumparare-vânzare de titluri de stat. În numai doi ani, in aceste conturi secrete au tranzitat certificate de credite in valoare de intre 135 si 200 de miliarde.

Nici pâna astazi nu se stie insa cu certitudine cât a reusit De Bonis sa puna in miscare cu adevarat având in vedere ca adesea recurgea la o gestiune extracontabila care nu lasa urme.

IOR paralel a gestionat nu numai economii ci si mite in contul unor terti, in anii ’90, cecuri pentru Palatele Vaticanului ajunse la cardinalul José Rosalio Castillo Lara, plenipotentiar economic al lui Wojtyla, bani sustrasi din sumele pe care credinciosii le lasau pentru misele defunctilor, depozite in valoare de 30-40 de miliarde ale maicilor care lucrau in spitale, pâna la conturile curente criptate de intreprinzatori, secretari papali ca monseniorul Pasquale Macchi si mai ales de politicieni, incepând cu premierul din acea vreme, Giulio Andreotti, si cu primul politician condamnat in Italia pentru asociere cu mafia, Vito Ciancimino.

La 15 iulie 1987, De Bonis a semnat deschiderea primului cont curent al noului sistem off¬shore, cu un depozit cash de 494.400.000 lire italiene si o rata inalta a dobânzii garantata de 9% anual. Pentru a indeparta orice suspiciune, monseniorul a pus depozitul pe numele Fundatiei Francis Spellman.

Alegerea numelui nu este intâmplatoare, fiind vorba de puternicul si temutul cardinal care in perioada postbelica a finantat democrat-crestinii din Italia si cu bani ce ar fi putut fi sustrasi evreilor de catre nazisti. Spellman este cel care l-a acreditat pe Marcinkus pe lânga Papa Paul al VI-lea din acea vreme.

Daca un functionar al IOR ar fi dorit sa examineze dosarul contului Spellman, ar fi descoperit ca nu exista nici urma care documenteaza fundatia si nici vreun act constitutiv, sau scrisoare.

Ar fi dedus ca alegerea fundatiei este un simplu dar eficient artificiu.

În IOR insa, niciun functionar nu avea astfel de curiozitati. Prelatul bancii Vaticanului era prea puternic si protejat de cardinali pentru ca cineva sa poata arunca o privire la afacerile sale.

De ce atâta secretosenie? Pe lânga numele lui De Bonis apare si numele lui Giulio Andreotti.

“Nu imi amintesc de acest cont”, a declarat Andreotti interpelat de Panorama.

Persoanelor care isi deschid un cont la IOR, aproape toti prelati si cardinali, li se cere sa-si lase si plicul inchis privind testamentul.

În dosarul contului Fundatiei Spellman, fotocopiat de monseniorul Renato Dardozzi si aflat in arhiva sa, este indicat numele “administratorului”, De Bonis, care a scris: “Ceea ce se va afla dupa moartea mea in contul 001-3-14774-C sa fie pus la dispozitia Excelentei Sale, Giuliio Andreotti pentru opere de caritate si asistenta potrivit dorintei acestuia”.

Ca ar fi vorba de un cont secret al lui Andreotti gestionat de De Bonis nu o spun numai documentele, ci este convins si actualul presedinte al IOR, Angelo Caloia, care a spus-o intr-o serie de scrisori secrete privind afacerile prelatului, trimise periodic secretarului de stat Angelo Sodano si reproduse in cartea “Vaticano Spa”.

“Omissis”, asa cum rezulta din documentele din arhiva lui Dardozzi, era cuvântul conventional folosit de Caloia si alti manageri de la IOR pentru criptarea numelui lui Andreotti. Pentru De Bonis a fost ales numele de cod “Roma”.

În contul gestionat de prelatul IOR pentru Andreotti a venit un fluviu de bani.

Milioane de bancnote, miliarde de sume cash. Notele contabile conservate in arhiva Dardozzi reconstituie detaliat toate miscarile.

Din 1987 pâna in 1992 De Bonis a introdus fizic la Vatican peste 26 de miliarde si le¬a depus toate in contul Fundatie i Spellman. La valori reevaluate suma corespunde cifrei de 26,4 milioane de euro de astazi.

La ea trebuie adaugata cantitatea enorma de titluri de stat depuse si retrase in valoare de 32,5 milioande euro de astazi. În total, in cont au intrat in câtiva ani 46 miliarde de lire.

De unde au venit acesti bani si cui ii erau destinati? În cartea “Vaticano Spa” sunt listati toti beneficiarii, care se impart in doua categorii: religiosi si laici.

Primii sunt foarte numerosi fiind vorba de acte de binefacere dar nu numai. Aparenta gestiune de caritate a patrimoniului ramâne marginala.

Pentru casierul democrat-crestin Severino Citaristi, condamnat pentru mai multe capete de acuzare in afacerea de coruptie Tangentopoli, apare un cec de 60 de milioane.

Între 1990-1991 din contul Spellman al IOR ies 400 de milioane pentru avocatul Odoardo Ascari, aparatorul lui Andreotti in dosarele deschise la Palermo sub acuzatia de complicitate la asociere de tip mafiot,

Un milion de dolari pentru cardinalul brazilian Lucas Moreira Neves, pâna in 2000 prefectul Congregatiei episcopilor, in timp ce alte sume sunt destinate arhiepiscopului de New York din acea vreme, cardinalul John O’Connor, cardinalului croat Franjo Kuharic al arhidiecezei de Zagreb si pâna la episcopul de Skopje Prizren, monseniorul Nike Prela, “pentru credinciosii de limba albaneza”.

Valijoarele pline de bani duse la De Bonis erau ceva obisnuit pentru angajatii IOR.

În fiecare saptamâna monseniorul incredinta mii de teancuri de bancnote de 100.000 de lire cu depozite care ajungeau si la jumatate de miliard cash uneori.

Din arhiva Dardozzi rezulta ca Angelo Caloia, ajuns la conducerea IOR in 1989 a inceput sa banuiasca existenta acestei structuri paralele numai in primavara lui 1992. A instituit o comisie secreta, a dispus controale cu rezultate alarmante care au dus pâna la secretarul particular al Papei Ioan Paul al II-lea, foarte fidelul don Stanislao Dziwisz, astazi arhiepsicop de Cracovia, dar nu s-a intâmplat nimic.

Cotitura a venit de abia in 1993, prin explodarea afacerii Enimont, maxi-mita platita pentru a se desface “casatoria “companiei de produse chimice italiana, dintre ENI si Montedison. Anchetatorii din “Mâini curate” au batut la poarta de bronz a Vaticanului, obtinând insa doar raspunsuri partiale si deviate. Nu trebuia sa se faca valuri pentru ca, asa cum repeta Marcinkus, “Biserica nu se administreaza cu Ave Maria”, incheie Panorama.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.