Asigurarea obligatorie a caselor, amânată

0

– Firmele de asigurări nu se înghesuie să înfiinţeze compania care va gestiona programul, motivul fiind banii cu care trebuie să cotizeze.

Deşi se apropia de start, asigurarea obligatorie a locuinţelor se va amâna din nou. Informaţii în acest sens au fost vehiculate şi în urmă cu două luni, însă autorităţile au respins vehement acest lucru şi au dat ca sigur termenul de debut stabilit iniţial, prin lege, adică 1 iulie 2009.

Potrivit oficialilor din Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), asigurarea obligatorie ar putea fi amânată pentru încă o perioadă de timp din cauza companiilor care nu vor să participe cu bani la acest proiect.

„Mâine (astăzi – n.r.), guvernul ar putea aproba un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care va fi stabilit un nou termen. Principalul motiv constă în faptul că firmele de asigurări nu participă la Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor (PAID)”, au precizat surse guvernamentale.

Până în prezent, doar Ardaf, Generali şi Astra au anunţat că acţionarii au aprobat participarea la constituirea PAID.

Reprezentanţii Allianz Ţiriac au declarat că sunt interesaţi să intre în acţionariatul companiei care ar urma să fie înfiinţată, dar numai după ce se mai clarifică lucrurile. „Nu se ştie cum va funcţiona PAID, sunt foarte multe necunoscute pentru că nu avem toţi indicii. O companie de acest gen trebuie să aibă un plan de afaceri. Aici nu există. Nimeni nu ştie riscurile reale”, a declarat Sorin Baltaşiu, director suport de vânzări pe ţară al Allianz Ţiriac Asigurări.

El crede că nici 1 ianuarie 2010 nu pare un termen veridic pentru aplicarea noilor asigurări obligatorii. La fel, nu se ştie nimic despre preluarea caselor care din punct de vedere al inundaţiilor nu mai reprezintă un risc, ci o certitudine.

Potrivit informaţiilor date de CSA, dacă o persoană vinde o locuinţă asigurată, este obligată să înmâneze poliţa de asigurare împotriva dezastrelor (PAD) persoanei care devine proprietară a acesteia.

Continuarea în Evenimentul Zilei

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.