Fonduri structurale de 105 milioane euro contractate de IMM-uri

0

Ministerul pentru IMM-uri, Comert si Mediul de Afacer (MIMMCMA) a contractat fonduri structurale de 105 milioane de euro pe programul de competitivitate, a anuntat marti secretarul de stat in MIMMCMA Maria Pârcalabescu, la forumul financiar central si sud-est european, organizat la Bucuresti.

“Am inceput in luna februarie si am contractat 105 milioane euro. Saptamâna aceasta, primele cinci facturi de la primii cinci beneficiari, care au semnat cu noi in februarie-martie, au venit la decontare. Pâna la finalul lunii mai vom termina pe toate cele patru programe – investitii mici, standardizare, consultanta si internationalizare – si speram sa putem finaliza si programul privind investitiile mari”, a precizat Maria Pârcalabescu.

Ea a adaugat ca fondurile europene alocate MIMMCMA in 2009 se situeaza la 196 milioane euro si ca spera ca in octombrie-noiembrie sa ajunga banii in piata pentru acest nou apel de proiecte, tinând cont ca a fost redus la 60-90 de zile timpul de la depunerea proiectelor la semnare si a fost introdusa pre-finantarea de 35%.

Potrivit oficialului MIMMCMA, la programul pentru investitiile mari au fost depuse 714 proiecte, insa jumatate au cazut la capitolul administrativ. Din cele 324 proiecte ajunse in faza finala, 270 au fost cotate zero la partea tehnico – economica, iar din cele 52 proiecte eligibile ramase banii vor ajunge numai pentru la 35 de proiecte.

În 2009, alocarea pentru acest program este de 80 de milioane de euro.

Secretarul de stat a mai mentionat ca a fost incheiat un acord cu Ministerul Comunicatiilor pentru un nou proiect de realizare a 10 parcuri software in 8regiuni, unde vor fi create 5.000 de locuri de munca si ca MIMMCMA se pregateste si pentru lansarea unui proiect mare pentru parcuri tehnologice si pentru un proiect cu Ministerul Muncii pentru centre de formare pe meserii.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.