Regiunea Nord-Est, cel mai bun grad de absorbţie a fondurilor europene: 40%

0 7

Presedintii celor opt consilii regionale din tara vor analiza saptamâna viitoare la Guvern stadiul absorbtiei fondurilor europene.

Presedintele Regiunii de Dezvoltare Nord Est, Gheorghe Flutur, a declarat, marti, ca in unele zone sunt probleme privind contractarea banilor europeni pe Programul Operational Regional (POR), precizând ca in regiuni ca Oltenia, Banat sau Ilfov, gradul de absorbtie al fondurilor este de sub 10%.

Potrivit lui Flutur, cel mai bun grad de absorbtie, de 40%, s-a inregistrat in Regiunea de Dezvoltare Nord Est din care face parte si judetul Suceava.

“De aceea, marti (n.r. – 26 mai), va avea loc o analiza, la nivelul guvernului, a comitetului interministerial pentru absorbtia fondurilor europene cu toti presedintii in exercitiu ai regiunilor de dezvoltare.

Vrem sa facem o analiza sa vedem care sunt cauzele pentru care unele judete sau regiuni sunt in intârziere. Vasile Blaga a prezentat in coalitie aceasta situatie si spunea ca prefera, daca lucrurile nu se misca, sa realoce sumele de bani din unele regiuni in cele care au mai multe proiecte”, a spus Flutur.

Acesta a spus ca, in sedinta Coalitiei de luni, s-a luat in discutie si situatia proiectelor pe Planul National de Dezvoltare Rurala, masura 3.2.2. – “refacerea satului românesc”, având in vedere ca sunt plângeri de la mai multe primarii din tara care, la prima sesiune de selectie a proiectelor, au obtinut punctaje foarte bune, dar nu li s-a aprobat alocarea fondurilor.

El a exemplificat cu judetul Suceava de unde au fost selectate proiectele a patru primarii in conditiile in care punctaje corespunzatoare au obtinut 15 primarii, iar in opinia lui solutia ar fi organizarea unei a doua sesiuni de selectie de proiecte.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.