Când şarlatanii se dau drept terapeuţi

0

În ultimul sau raport, publicat marti, 19 mai, Misiunea interministeriala pentru vigilenta si lupta impotriva sectarismului (Miviludes) denunta din nou psihoterapiile deviante, potrivit ziarului francez La Croix. Niciodata psihoterapeutii nu au avut atâta succes.

Cei “adevarať, adica cei formati pentru tehnici verificate, dar si cei “falsi”, sarlatanii, care nu sunt terapeuti decât cu numele. Fenomenul nu este nou, dar el este in crestere constanta, avertizeaza Miviludes. Raportul sau vorbeste de o “explozie a bulei psiho insotita de numeroase deviante”.

Acest entuziasm se explica printr-o intersectare a ofertei si a cererii. Pe de o parte, “pe fondul dificultatilor societatilor contemporane si al regresului unor institutii. precum familia, se solicita din ce in ce mai mult asistenta de catre categoriile fragile (bolnavi, tineri in dificultate, persoane dependente), pentru gestionarea situatiilor de criza (catastrofe naturale) sau a flagelurilor sociale (violenta urbana, toxicomanie, de lincventa).
Aceasta evolutie coincide cu extinderea constanta a practicilor si metodelor, care s-ar situa astazi intre 200 si 400”, explica raportul in capitolul intitulat “Risc pentru sanatate”.
O ancheta efectuata la inceputul anilor 1980 de catre Federatia franceza de psihoterapie pe un esantion de mai mult de 8.000 de francezi indica, prin extrapolare, ca aproape 3 milioane de persoane urmasera sau urmau inca o psihoterapie.
Dar, daca se ia in cons iderare ca anturajul unui pacient aflat in terapie este profund implicat, in realitate intre 8 si 10 milioane de persoane sunt supuse efectelor acesteia, conform Miviludes.
În zilele noastre, “este rezonabil sa se estimeze impactul practicilor psihoterapeutice la aproximativ douasprezece milioane de persoane”, se spune in raport.
Între 25-30 % din cei care isi spun psihoterapeuti nu sunt nici psihiatri, nici psihanalisti, nici titulari ai unei diplome de psihologie. “Ei se recomanda ca apartinând unor discipline diverse si au urmat stadii de formare eterogene”, indica raportul Miviludes.
Acest lucru este posibil deoarece titlul de psihoterapeut nu este protejat: oricine poate pretinde ca este titularul unei asemenea specializari. Dar nu va mai fi asa mult timp, deoarece articolul care reglementeaza profesia va fi in sfârsit adoptat in cadrul legii referitoare la spitale, si atunci fiecare va sti pe mâna cui se lasa.
Pâna atunci, Miviludes afirma ca a fost alertat prin marturii ingrijoratoare in ceea ce priveste doua tipuri de devianta: mai intâi, noua medicina germanica, inspirata de doctorul Geerd Hamer. Aceasta dezvolta “teza conform careia orice boala, in special cancerul, se naste din grave conflicte psihologice nerezolvate (…) ascunse in inconstientul bolnavului.
Decriptarea acestui conflict duce la vindecare.” O importanta retea de “terapeuti” auto-constituiti s-a dezvoltat astfel pe aceasta baza, in pofida numeroaselor atacuri la adresa autorului acestei teorii.
Misiunea de lupta impotriva sectelor isi manifesta, de asemenea, ingrijorarea fata de practica de inducere a falselor amintiri. Miviludes deja a criticat aceasta practica terapeutica devianta care consta in a convinge un pacient, fiind vorba cel mai adesea de femei, ca tulburarile de care sufera sunt consecinta abuzului sexual la care ar fi fost supus in cop ilarie de tata sau de mama.
Acest fenomen a aparut in Statele Unite in anii 1990 si s-a raspândit in Franta la inceputul anilor 2000. Este extrem de greu sa lupti impotriva acestui fenomen, subliniaza doctorul Erik Nortier, psihiatru, care urmareste in fiecare an aproximativ zece asemenea victime, la cererea Asociatiei “Alerta, false amintiri induse” (Afsi):
“Problema consta in a reusi sa faci diferenta intre ceea ce tine de imaginatie si ceea ce tine de realitate, deoarece abuzurile sexuale asupra minorilor exista de asemenea”, explica expertul psihiatru.
Este imposibil de spus câte persoane sunt victimele acestor terapeuti, dar se pare ca numarul este cu mult mai mare decât acela al persoanelor care solicita ajutor. În timp ce apropiatii acestora vorbesc câteodata deschis despre aceasta situatie, cei care sunt principalii interesati se manifesta putin sau deloc.
“Fie victimele adopta o complicitate cu ceea ce au trait, convinse ca guru are dreptate; fie ies din aceasta relatie de dependenta, dar basculeaza intr-un refuz de comunicare”, afirma Michel TopalofĘ psihiatru si psihanalist.
Efectul practicilor sarlatanilor este asimilabil unui traumatism: persoana isi pierde orice incredere in ceilalti. “Sunt oameni care au fost inselati, tradati de cel sau cea in care si-au pus toate sperantele.
Este ca si cum ar fi trait o poveste de dragoste in care Fat-Frumos s-a dovedit a fi un ticalos. Îi cuprinde un sentiment de rusine si, in acelasi timp, le este foarte greu sa se confeseze unui alt terapeut”, precizeaza Erik Nortier.
Pentru acesti doi psihiatri, aderarea la un grup sectar se aseamana cu dependenta de droguri. “Este rezultatul unei intâlniri intre o personalitate fragila, un “dealer” – guru – si un drog – secta”, adauga Erik Nortier, parafrazând pe specialistul in droguri, recent decedat, Claude Olievenstein.
Din momentul in care intri in acest sistem de credinta si faci parte din grup, nimic altceva nu mai are importanta.
Persoana traieste “o iluzie de grup”, asa cum este descrisa de psihanalistul Didier Anzieu: membrii grupului sunt uniti prin dragostea fata de guru, isi elimina agresivitatea catre exterior si traiesc intr-o stare de euforie specifica, pe care psihiatrii o numesc “exaltare narcisista”.
Aceste elemente explica dificultatea pentru cei care ies dintr-o secta sa se refaca: ei trebuie sa tina doliu dupa “paradisul pierdut” oferit de grup intr-un anumit moment si, in acelasi timp, sa regaseasca repere care sa le permita sa traiasca fara sprijinul grupului si sa recunoasca ca ceea ce au trait este legat de istoria lor personala.
Pentru aceasta, “este preferabil ca ei sa fie inconjurati de cei apropiati”, considera doctorul Topaloff, care prefera sa-i indrume pe acesti pacienti catre un centru de terapie familiala.
Dar modul esential de a evita toate acestea ramâne evident prevenirea. Miviludes propune astfel realizarea unui “inventar precis, actualizat periodic, al ofertelor cu risc”, “evaluarea continutului, a limitelor si gradului de periculozitate al practicilor neconventionale in scop terapeutic” si “informarea in permanenta a marelui public”.
Psihiatrii ofera câteva elemente despre semnalele care trebuie sa alerteze: “Nu trebuie avut incredere in c ineva care promite vindecarea psihica imediata”, avertize aza doctorul Michel Topaloff.
În acest domeniu, nu exista solutie miracol. Erik Nortier lanseaza un avertisment in ceea ce priveste grupurile care propun asa-zisele “teste psihologice” la minut: “in momentul in care acceptati, sunteti terminat, deoarece ei stiu ca nu va este neaparat bine.”
Aceste recomandari sunt in aparenta foarte simple, dar ele va pot face sa evitati sa va lasati prinsi, intr-o zi, intr-un angrenaj fatal.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.