Este pacea obiectivul arab?

0

Presedintele american Barack Obama favorizeaza o solutie a doua state in conflictul arabo-israelian, dupa cum a subliniat personal atunci când l-a primit luni, 18 mai, la Casa Alba pe primul ministru israelian Benjamin Netanyahu.

De asemenea, fostul presedinte George W. Bush a dorit aceasta solutie, el incepând sa promoveze ideea de stat palestinian in anul 2002 si continuând sa o faca pâna in ultimele clipe ale mandatului sau.

Platforma nationala a Partidului Democrat sprijina si ea solutia a doua state, ca si platforma republicanilor. În acelasi timp, Consiliul de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) si-a reafirmat in mod unanim sprijinul cu doua zile in urma, iar Uniunea Europeana (UE) este si ea in favoarea acestei solutii, noteaza cotidianul american The Boston Globe.
Papa Benedict al XVI-lea a indemnat si el la crearea unui stat palestinian in timpul recentei sale vizite in Orasul Sfânt, aliniindu-se – cel putin vizavi de acest subiect – la viziunea prezentata in editorialele publicatiilor americane The Boston Globe, The New York Times, The Washington Post si The Los Angeles Times, dar si cu cea a multora dintre israelieni.
Un sondaj realizat recent indica faptul ca 58% din publicul israelian sprijina solutia a doua state; printre sustinatorii de seama ai acestei solutii se numara si trei dintre predecesorii lui Netanyahu – fostii premieri Ehud Olmert, Ariel Sharon si Ehud Barak, precum si presedintele Shimon Peres.
Se pare, deci, ca exista un consens coplesitor fata de acest subiect. Dupa cum s-a exprimat duminica, 17 mai, Henri Guaino, consilier al presedintelui francez Nicolas Sarkozy, “Toata lumea doreste pacea. Globul intreg doreste crearea unui stat palestinian”. Însa acesta nu va fi creat, crede The Boston Globe.
Cu sau fara un consens international in aceasta privinta, solutia celor doua state este doar o himera. Pacea nu va fi obtinuta prin conferirea de suveranitate de catre palestinieni, deoarece suveranitatea acestora nu s-a numarat niciodata printre telurile arabilor. Solutia celor doua state a fost propusa de mai multe ori, iar arabii au refuzat-o, comenteaza cotidianul american.
În anul 1936, când Palestina se afla inca sub conducere britanica, o comisiei regala condusa de lordul Peel a fost trimisa sa investigheze agravarea violentelor din lumea araba. Dupa o ancheta detaliata, Comisia Peel a concluzionat ca “un conflict de neinfrânt s-a declansat intre doua comunitati nationale cu delimitarile inguste ale unei tari mici”.
Comisia recomanda o solutie a doua state – impartirea pamântului in doua state separate, unui arab si unul evreiesc. “Separarea ofera o sansa de pace”, scria comisia, adaugând ca “nici un alt plan nu ar functiona”.
Însa liderii arabi, hotarâti mai curând sa impiedice obtinerea suveranitatii de catre evrei decât sa obtina ei insisi un stat, au respins planul propus de Comisia Peel. Mai mult, liderul palestinian Haj Amin al-Husseini a sustinut in mod activ regimul nazist din Germania.
La rândul sau, a scris Husseini in memoriile sale, Hitler a promis ca-i va da “mâna libera sa eradicheze si ultimul evreu din Palestina si din lumea araba”.
În anul 1947, palestinienilor li s-a prezentat din nou o propunere pentru solutia a doua state, dar si aceasta a fost respinsa. Asemeni Comisiei Peel, ONU a ajuns atunci la concluzia ca doar o impartire a teritoriului in doua state distincte, unul arab si unul evreiesc, ar fi putut pune capat conflictului.
La 29 noiembrie 1947, cu un scor al voturilor de 33 la 13, Adunarea Generala a ONU a adoptat Rezolutia 181, prin care Palestina era impartita in functie de populatie.
Daca arabii ar fi acceptat decizia ONU, statul palestinian pe care “il doreste lumea intreaga” ar fi fost astazi batrân de 61 de ani. Însa astazi Liga Araba s-a angajat sa impiedice obtinerea suveranitatii de catre evrei purtând un “razboi de exterminare si un masacru de proportii”, scrie The Boston Globe.
Acelasi sablon comportamental s-a repetat cu fiecare ocazie. În urma marii victorii din Razboiul de Sase Zile din 1967, Israelul s-a oferit sa dea la schimb teritoriul cucerit pentru o pace permanenta cu vecinii sai. De la summitul de la Khartoum a sosit faimosul raspuns al arabilor: “Nic io pace cu Israelul, nicio negociere cu Israelul, nici o recunoastere a Israelului”.
La Camp David, in anul 2000, fostul premier israelian Ehud Barak le-a oferit palestinienilor aproape orice au sustinut ca doresc – un stat suveran cu capitala in Ierusalimul de Est, 97% din Cisiordania si Fâsia Gaza, zeci de miliarde de dolari drept “compensatie” pentru situatia critica a refugiatilor palestinieni.
Yasser Arafat a refuzat aceasta oferta si a lansat cel mai sângeros val de terorism din istoria Israelului, noteaza publicatia.
Pâna in ziua de azi, crezurile Hamas si Fatah, cele doua principale factiuni palestiniene, cer lichidarea Israelului.
Se poate ca “lumea intreaga” sa doreasca pace si un stat palestinian, insa palestinienii doresc cu totul altceva. Iar pâna se va schimba acest lucru, solutia celor doua state nu exista, incheie cotidianul american.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.