3,7 milioane de euro – „cadoul” lăsat de gripa aviară unui ieşean

0

– Vă mai aduceţi aminte de Tonel Ursachi, ieşeanul care a prins în mod suspect, în 2005-2006, contracte fabuloase de dezinfecţie în timpul crizei declanşate de gripa aviară? În plină recesiune, el este pe cale să devină unul dintre cei mai bogaţi oameni din Iaşi: Compania de Drumuri Naţionale se dă peste cap prin instanţe să nu-i plătească un rest de 3,7 milioane de euro şi pierde pe rând toate procesele.

.
Pentru ca războiul să fie total, Ursachi a cerut, la rândul lui, plata de penalităţi, a câştigat şi a executat silit Compania, o astfel de manevră aducându-i deja în cont peste 500.000 de lei. Tevatura contractelor încheiate de SC Lumi SRL este departe de a se fi sfârşit.

Ursachi spune că a aşteptat în zadar banii după ce criza s-a terminat. „Nu am găsit niciodată o explicaţie pentru acest lucru. Trimit adrese peste adrese şi nu pot să aflu dacă nu vor sau nu au bani să plătească. Pentru că bătaia de joc să fie şi mai ma¬re, mi-au spus că au pierdut un act depus de mine la un moment dat“, spune Ursachi.

După ce Tonel a câştigat procesul, CNADNR a contraatacat, depunând acţiuni peste acţiuni în încercarea de a anula plata. Din nefericire pentru Companie, majoritatea au fost pierdute.
„Suma de 15,8 milioane lei constituie pretenţia financiară a firmei SC Lumi SRL. Menţionăm că CNADNR SA nu consideră această sumă ca fiind plata justă pentru serviciile prestate de către SC Lumi SRL. Temeiul pentru care CNADNR SA contestă această plată este neîndeplinirea de către prestator a prevederilor contractuale referitoare la calitatea substanţelor folosite şi numărul de autovehicule dezinfectate“, explică Biroul de Presă al CNADNR motivaţia acestor acţiuni.

Integral în:  Ieşeanul

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.