O reuniune confidenţială a celor mai bogaţi oameni ai Americii: filantropi în tăcere

0

În vremurile acestea de criza economica, miliardarii sunt mai putin numerosi decât inainte, astfel incât s-ar putea presupune ca atunci când cei ramasi se deplaseaza in grup ar atrage atentia publicului. Cu toate acestea, unii dintre cei mai importanti oameni bogati ai Statelor Unite s-au intâlnit la inceputul acestei luni, la Universitatea Rockefeller, la New York, si a trecut mult timp pâna ce intrunirea lor a fost observata, scrie cotidianul american The New York Times.

Evenimentul a continuat sa ramâna ‘sub radar’ si dupa ce site-ul IrishCentral.com, portal de stiri despre Irlanda si SUA, a scris luni, 18 mai, despre intâlnirea de la 5 mai, notând ca grupul a discutat despre actiuni de caritate. Participantii au refuzat cu fermitate sa dezvaluie detalii despre intâlnire, invocând o intelegere pentru pastrarea confidentialitatii cu privire la discutiile avute.
Premierul New York-ului, Michael R. Bloomberg, care s-a aflat printre cei prezenti, nu a oferit detalii, dând raspunsul sec ‘când am o intâlnire care nu este in programul public, atunci nu este in programul public’, in momentul in care a fost intrebat despre intrunire. Purtatorii de cuvânt ai celorlalti participanti au refuzat sa comenteze.
Tocmai aceasta tacere a fost cea care a alimentat teoriile conspiratie i, ce apar atât de des atunci când oamenii bogati se intâlnesc in spatele usilor inchise, mai ales in conditiile in care lista de invitati pare extrasa din topul Forbes al celor mai bogate persoane din lume, crede The New York Times.
Din grupul invitatilor ce se regasesc si in topul Forbes a facut parte Bill Gates (locul 1), Warren E. Buffett (locul 2) primarul Bloomberg (locul 17), George Soros (locul 29), omul de afaceri in domeniul imobiliar Eli Broad (locul 93) si sotia sa Edythe, Oprah Winfrey (locul 234), David Rockefeller Sr. (locul 305) si fiul sau, David Rockefeller Jr., Ted Turner (locul 376), Peter G. Peterson (locul 430), cofondatorul Blackstone Group, Julian H. Robertson Jr. (locul 559), si John P. Morgridge (locul 647), fostul presedinte al Cisco Systems, impreuna cu sotia sa Tashia.
Potrivit estimarilor facute in luna februarie de Forbes, incaperea in care s-au intâlnit oamenii de afaceri avea, astfel, o valoare neta de circa 120 miliarde de dolari – aproape cât bugetul anual al statului New York, comenteaza cotidianul.
Participantii sunt cunoscuti ca mari filantropi, multi dintre ei unindu-si fortele in sustinerea a diverse cauze. Buffet, de exemplu, a donat recent o suma importanta din averea sa, aproximata la 37 miliarde de dolari, Fundatiei Bill si Melinda Gates. Împreuna, cei prezenti la intâlnirea au donat peste 72,5 miliarde cauzelor caritabile incepând cu anul 1996, potrivit unei estimari a Chronicle of Philanthropy.
Miercuri, 13 mai, dupa-amiaza, tacerea a fost in sfârsit rupta când una dintre participante, Patricia Q. Stonesifer, fost director executiv al Fundatiei Gates si actual presedinte al Institutului Smithsonian, a declarat ca persoanele prezente la intâlnire au fost preocupate de intimitate, nu de pastrarea unor secrete.
‘Mai multi membri ai grupului au discutat despre filantropie’, a declarat ea. ‘În vremurile acestea, nevoile sunt multe si accentuate. A parut, deci, un moment potrivit pentru a ne uni fortele’, a mai precizat.
Evenimentul a fost planificat de Buffett, Gates si Rockefeller Senior, a afirmat Stonesifer. ‘A fost prima oara când grupul, in aceasta alcatuire, s-a intâlnit la aceeasi masa’.
Discutiile s-au concentrat in jurul donatiilor caritabile, iar participantii au vorbit despre cauzele personale, au istorisit lectiile pe care le-au invatat si au sugerat modalitati prin care pot fi imbunatatite si sporite eforturile filantropice, a mai precizat Stonesifer. ‘Nu a existat un program anume.
A fost o discutie’. ‘Subiectele de conversatie au variat in functie de persoane si de interesele lor’, a spus ea, explicând ca in urma discutiilor nu a fost pus la punct un plan si nici nu s-a stabilit o posibila urmatoare intâlnire, insa se doreste o continuare a acestui dialog, scrie in incheiere cotidianul american.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.