Botoşani: E.ON, amendată pentru contoare de gaz şi curent expirate

0

– Serviciul Judeţean de Metrologie Legală (SJML) a stabilit sancţionarea E.ON Gaz cu o amendă de 10.000 de lei, în urma unui control de verificare a 70 de contoare, selectate prin sondaj. În urma testării s-a descoperit că 10% dintre aparate nu îndeplineau normele legale, având expirată perioada de verificare metrologică.

.

Vasile Trofinov, inspector şef în cadrul SJML, a precizat că, în cazul E.ON Moldova, a fost aplicată amenda minimă de 5.000 de lei, după ce s-a constatat că unul din contoarele controlate nu corespundea standardelor legale, având o vechime de peste 15 ani.

Reprezentanţii SJML au precizat că E.ON Moldova va fi sancţionată mai aspru la următoarele abateri. „Până acum, aceste controale erau efectuate de colegi din alte judeţe, însă am obţinut şi noi atribuţii în acest sens. Este pentru prima dată când constatăm nereguli la contoarele de gaz sau cele de energie electrică”, a declarat Vasile Trofinov, directorul SJML Botoşani.

Cele două societăţi au mai fost reclamate de cetăţeni şi la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC).
„Ieri (joi, 21 mai) am înregistrat o ultimă reclamaţie referitoare la modul de facturare al electricităţii. Urmează verificările”, a declarat Neculai Raţă, comisar în cadrul CJPC Botoşani. Dacă vor fi găsite vinovate, cele două companii vor fi amendate cu maxim 10.000 de lei.

Sursa: Monitorul de Botoşani

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.