Topul hotelurilor care au oferit turiştilor cele mai proaste experienţe

0

Site-ul de turism TripAdvisor.com a realizat un top al celor mai neplăcute experienţe pe care turiştii le-au avut în hoteluri din întreaga lume. Sunt strânse opt dintre cele mai terifiante relatări. Suprinzător este faptul că în rândul celor opt se află hoteluri din ţări care mizează într-adevăr pe turism (Turcia) sau ţări cu pretenţii în domeniul calităţii (SUA).

.

Un şoarece în toaletă (Bali, Indonezia)

Un turist din statul american Oregon care a stat la Conrad Bali Restort & Spa în luna aprilie a găsit un şoarece care înota în WC. Personalul hotelului a venit să ia animalul cu întârziere şi fără să-şi ceară scuze, comportându-se de parcă nu era nimic ieşit din comun, relatează turistul.

În plus, în hotel nu mergea instalaţia de aerisire sau aerul condiţionat, peste tot fiind la fel de cald ca afară. Clientul a mai fost nemulţumit de faptul că micul dejun era prost pregătit, iar pereţii erau foarte subţiri astfel încât se auzea tot zgomotul de pe hol.

.

S-a prăbuşit acoperişul în toiul nopţii, pe o plaie torenţială (New York, SUA)

Cea mai neagră experienţă dintre toate a trăit-o un american dn California, în vizită pe Coasta de Est. Cazat la The Marcel at Gramercy din New York, a avut parte de o ploaie torenţială. Totul ar fi fost în ordine dacă ploaia rămânea afară, dar acoperişul a căzut, iar una dintre prăbuşiri a fost chiar în camera sa, în timp ce el dormea. Hotelul a fost inundat, astfel încât toţi turiştii au fugit afară, în miez de noapte, în pijamale.

Până dimineaţa, hotelul a fost inundat. El a mai acuzat personalul nepoliticos şi plictisit care l-a întâmpinat, precum şi faptul că a fost nevoit să-şi care singur bagajele.

.

Cameră este cu fereastra spre ocean, dar oceanul este mult mai departe (Nags Head, SUA)

Un turist s-a cazat la First Colony Inn din statul North Carolina, atras de reclama care îi oferea o cameră cu vedere spre ocean. Aşteptându-se că va lăsa geamul deschis, iar briza Atlanticului urma să-i intre în cameră, turistul american s-a trezit cazat într-o pensiune aflată la mare distanţă de ocean.

Întradevăr, camera era orientată spre ocean, dar între fereastră şi ocean mai era un hotel înalt şi clădirile altor trei străzi. Astfel, nu se vedea nici un ocean, deşi camera era întradevăr poziţionată spre Atlantic. Culmea este că preţul plătit a fost mai mare decât pentru o cameră cu fereastra pe partea cealaltă.

În loc de liniştea promisă, pensiunea se afla între o autostradă şi un alt drum principal. Recepţionerul i-a explicat nervos că nu contează unde este localizată pensiunea, chiar şi în inima continentului, ceea ce contează este faptul că are ferestrele spre ocean. Pe acest principiu, turistul putea să ia o cameră pe partea cealaltă a pensiunii, cu ferestrele spre Pacific.

.

Cameră la demisol, murdară, fără lumină şi fără aerisire (Fethiye, Turcia)

Un cuplu britanic a fost cazat la hotelul Pink Palace, într-o cameră la demisol, cu două paturi, deşi solicitaseră un pat dublu. Au cerut schimbarea camerei şi au fost puşi într-o altă cameră cu pat dublu, dar tot la demisol, cu dezavantajul că nu aveau aer condiţionat, iar prin fereastra foarte mică nu intra lumină deloc. Nu au putut lăsat fereastra deschisă, deoarece intrau în continuu păianjeni şi gândaci din grădină. De asemenea, duşul şi toaleta erau situate extrem de aproape una de alta, iar camera nu era curată.

Referitor la mâncare, britanicii s-au speriat de faptul că personalul lăsa resturile de la micul dejun pe terasă, unde erau mai mult mâncate de păsări şi „gustate” de insecte. Apoi, oaspeţii erau invitaţi la prânz pe terasă pentru a-şi alege mâncarea din aceste resturi.

Mai erau inadvertenţe faţă de oferta iniţială. Nu exista divertisment seara, iar microbuzul care trebuia să ducă turiştii la ce plajă doreau era setat doar să-i ducă până la o anumită plajă cu taxă.

.

Cele mai proaste hoteluri din România

În selecţia făcută de TripAdvisor.com nu se află hoteluri din România, deşi sunt destui turişti care au ce povesti. La o privire în detaliu prin toate hotelurile româneşti aflate pe site-ul menţionat, am selectat cele cu punctajul cel mai slab şi cu cele mai multe referiri negative.

Împăratul Romanilor, Sibiu

Primul clasat este hotelul Împăratul Romanilor, care a primit nouă calificative 2/5 şi două calificative 1/5 la punctajul general, dintr-un total de 19 relatări. Turiştii străini cazaţi aici s-au plâns de gălăgia creată de nunţile care au loc în fiecare weekend, de personalul prost-crescut, care nu vorbeşte engleza, de faptul că mobila este o tentativă ieftină de copiere a mobilierului de artă, de mâncarea plină de grăsime şi de lipsa aerului condiţionat.

Hotel Dalin, Bucureşti

Acest hotel a primit două calificative 2/5 şi trei calificative 1/5 dintr-un total de 15 relatări. Cele negative vizează faptul că hotelul este mai mult gol, aproapte toţi fluturaşii cu informaţii sunt reclame la servicii tip escort, designul este în stilul anilor 1950, solicitarea de reparaţie a unui seif din cameră nu a fost soluţionată, personalul exercită mai multe funcţii, nu există fier de călcat, decât un serviciu care se plăteşte şi care nu a fost disponibil la solicitarea unui turist, decoraţiunile de Crăciun erau în exces, apa caldă lipsea, camerele nu se curăţau dacă turisul nu lăsa la recepţie cartela de acces, barul şi restaurantul se închideau la ora 21, iar turiştii sunt trimişi să mănânce în oraş. Mai există plângeri referitoare la instalaţia de duş, fumul de tutun din hol.

Hotel Ambasador, Bucureşti

Acest hotel vechi are cel mai mare număr de număr de puncte de cea mai joasă categorie dintre toate hotelurile din România: cinci calificative 1/5 din totalul de şapte. Trebuie menţionat faptul că nu există nicio relatare de 2/5 puncte.

Principalele plângeri din descrierile turiştilor sunt legate de designul neschimbat din perioada comunistă, de televizorul stricat, de timpul îndelungat scurs până la încălzirea apei, de mucegaiul pe perdelele de duş, de faptul că spaţiul balconului era practic ocupat de aerul condiţionat, de preţurile mari de la mini-bar, de faptul că mâncarea de la micul dejun se termină rapid, de lipsa accesului la Internet, de mânerele defecte de la ferestre, de lipsa izolării fonice şi de personalul care nu vorbeşte limbi străine.

Continuarea în Capital

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.