Autostrada Iaşi-Târgu Mureş, lăsată „la coadă” de ministrul Berceanu

0

– Radu Berceanu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, a anunţat că Autostrada Iaşi-Târgu Mureş, cunoscută mai nou ca Autostrada Nordului, nu face parte din priorităţile Guvernului pentru acest mandat.

.

Berceanu doreşte un program naţional, care să se întindă, pe două etape: prima până în 2013, iar a doua în intervalul 2013-2020. Conform acestui plan, autostrada cea mai importantă pentru Iaşi, care ar lega Moldova de Vestul Europei, ar intra abia în etapa a doua a programului.

„Pe primul loc e Coridorul IV (Constanţa-Bucureşti-Piteşti-Sibiu-Deva-Timişoara-Arad), pe locul doi ar trebui să fie Coridorul IX (Bucureşti-Ploieşti-Buzău-Focşani-Albiţa-Iaşi). Însă mai urgentă este autostrada Transilvania din motiv că există şi nu putem să o ignorăm, căci a mâncat o groază de bani.

După 2013 există autostrada Sudului (Bucureşti-Craiova) şi cea a Nordului (Târgu Mureş-Iaşi), plus o serie de alte porţiuni de legătură”, a declarat Radu Berceanu.

Traseul autostrăzii este împărţit în 3 tronsoane, pentru accelerarea lucrului, în paralel: Târgu Mureş-Ditrău, Ditrău-Târgu Neamţ şi Târgu Neamţ-Ungheni.

Dan Cârlan, preşedintele PD-L Iaşi susţine că pentru fiecare din cele 3 tronsoane este prevăzută finanţarea în bugetul pe 2009 al Companiei de Autostrăzi, în total 1,5 milioane de lei, numai pentru studiile de fezabilitate, care vor fi încheiate şi achitate integral în 2010.

Sursa: Flacăra Iaşului

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.