Organismele modificate genetic pot fi introduse pe piaţă

0 18

Deputatii au aprobat, marti, cu 182 voturi pentru, doua impotriva si 12 abtineri, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonantei 43/2007 privind introducerea deliberata in mediu si introducerea pe piata a organismelor modificate genetic.

Actul normativ vizeaza realizarea unui sistem functional privind introducerea pe piata a organismelor modificate genetic prin clarificarea responsabilitatilor ce revin tuturor factorilor implicati in domeniul acestor organisme, ca si a existentei unei evidente stricte a organismelor care sunt introduse pe piata.
Proiectul de act normativ mentioneaza existenta Comisiei pentru securitate biologica, care se compune din 12 membri titulari si patru membri supleanti, care au dobândit titluri academice si/sau universitare si sunt personalitati stiintifice consacrate.
Astfel membrii acestei comisii vor proveni din urmatoarele institutii: 3 membri titulari si un membru supleant de la Academia Româna si/sau din institutiile aflate in coordonarea acesteia, 3 membri titulari si un membru supleant de la Academia de Stiinte Agricole si Silvice si/sau din institutiile aflate in subordinea acesteia, 3 membri titulari si un membru supleant de la Academia de Stiinte Medicale, 3 membri titulari si unul sup leant din cadrul universitatilor si institute lor de cercetare cu profil biologic, agricol sau medical. Componenta Comisiei pentru securitate biologica se stabileste pe baza propunerilor transmise de conducatorii institutiilor mentionate si se aproba prin ordin al autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, in termen de 180 de zile de la intrarea in vigoare a ace stei ordonante de urgenta.
Aceasta Comisie urmeaza sa colaboreze cu organisme similare din alte state membre, cu experti nationali si internationali in exercitarea atributiilor conform actului normativ amintit.
Luni, in plen, reprezentantii tuturor partidelor parlamentare au recunoscut utilitatea Ordonantei.
Deputatul democrat-liberal Mircia Giurgiu a subliniat ca inca din mandatul trecut s-a incercat gasirea unei solutii pentru organismele modificate genetic, iar udemeristul Attila Korodi a recunoscut utilitatea actului normativ, dar a subliniat ca “României ii lipseste ceva in domeniul organismelor modificate genetic”.
El a evidentiat contradictia dintre agricultura biologica si cea intensiva, care permite si utilizarea organismelor modificate genetic in unele cazuri.
La rândul sau, social-democratul Victor Surdu a subliniat ca legea “este binevenita”, in conditiile in care “e loc in aceasta tara sa facem si agricultura ecologica, si intensiva, si de subzistenta”.
În opinia presedintelui Comisiei pentru agricultura, deputatul Valeriu Tabara, viitorul este al “marilor cuceriri ale stiintei”.
Camera Deputatilor este for decizional in cazul acestei legi, care a fost aprobata in 2007 de Senat.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.