Sistemul de irigaţii din Romania ar putea funcţiona pe 760.000 de hectare

0

Sistemul de irigatii din Romania ar putea functiona pe 760.000 de hectare, in 2009, cu 200.000 de hectare mai mult decât in prezent, daca vom avea la dispozitie fondurile necesare de 100 de milioane de lei, a declarat, marti, ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu.
“Avem posibilitatea sa punem in functiune, in cel mai scurt timp, sistemul de irigatii pe inca 200.000 de hectare, daca vom primi banii necesari, circa 100 de milioane de lei. În prezent sitemul este in functiune pe doar 560.000 de hectare”, a precizat Sârbu.

Acesta a subliniat ca miercuri va prezenta guvernului strategia in domeniul irigatiilor intocmita de ANIF impreuna cu cei de la mediu, dar din pacate costurile estimate sunt extrem de mari.
“Institutul de proiectari de la Administratia Nationala de Îmbunatatiri Funciare si cei de la ANMH au lucrat la o strategie in domeniul irigatiilor, dar trebuie sa regândim si sa restructuram sistemul pentru ca, asa cum arata la ora actuala, costurile sunt foarte mari. Desi avem o strategie, problema este daca suntem dispusi sa investim, sa luam un impumut din banca pentru restructurarea sistemului pentru ca numai in perioade de criza sau de seceta de amintim ca nu avem un sistem de irigatii bine pus la punct”, a adaugat ministrul Agriculturii.
Acesta considera indreptatite afirmatiile presedintelui Basescu referitoare la functionalitatea sistemului de irigatii din România, in conditiile in care in ultimii patru ani, in guvernarea PNL, nu s-a facut nimic in acest domeniu.
“Nu au facut nimic timp de 4 ani, desi noi am lasat in 2004 circa 1,5 milioane hectare functionale in sistemul de irigatii si am gasit in 2008 doar 60.000 hectare. Puteau ajunge la 3 milioane ha in patru ani, dar din pacate aici apare tragedia ca nici nu s-a facut nimic si totul s-a distrus “, a aratat seful de la agricultura.
ANIF a irigat in aceasta primavara mai putin de 10% din suprafata totala de 559.966 hectare contractata, in acest an, de Organizatiile Utilizatorilor de Apa (OUAI) si de alti beneficiari, respectiv o suprafata de 46.385,1 de hectare de terenuri agricole irigate pâna la data de 18 mai 2009.
Pâna la data mentionata contractele sezoniere totalizau doar 24 de ha, restul udarilor fiind realizate numai pe contractele incheiate cu OUAI.
Din totalul suprafetelor irigate – 43.306,3 ha sunt la prima udare. Cea mai mare suprafata irigata este cea cultivata cu grâu – 19.861,8 ha, fiind urmata de rapita – 7.595,5 ha, orz – 4.264,6 ha si cea cu legume (cartofi) – 3.950 ha.
De asemenea, au mai fost irigate culturile cu orez – pe 3.634 ha, porumb boabe – 1.937 ha, culturi furajere – 591 ha, floarea soarelui – 367 ha, vii si livezi – 285 ha, sfecla de zahar – 102 ha, soia – 114,4 ha.
Volumul de apa livrat pâna in prezent se ridica la 31,860 milioane metri cubi (mc) de apa, norma de irigatie realizata fiind de 735,7 mc la ha.
Potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie, România se va confrunta si in acest an cu temperaturi de peste 38-40 de grade si cu seceta, dar numai in anumite zone din tara si nu la fel de intensa ca aceea din anul 2007.
Specialistii afirma ca, in acest an agricol, seceta ar putea afecta regiunile sud-estice, sudice si estice ale tarii, ca urmare a temperaturilor ridicate si deficitului de precipitatii din perioadele critice, in special in anotimpul de vara.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.