“Protocolul de la Bari” dintre Italia şi Bulgaria dă startul euroregiunii “Coridorului VIII”

0

Un protocol de intelegere intre Uniunea Provinciilor din Puglia (UPI Puglia, sudul Italiei) si guvernul Bulgariei a fost semnat la 26 mai, la Bari (sudul Italiei) in vederea crearii Grupului European de Cooperare Teritoriala (GECT), noua forma de euroregiune recent reglementata de Uniunea Europeana (UE).

Documentul a fost semnat de prese dintele provinc iei Bari si al UPI Puglia, Vincenzo Divella, si de ministrul dezvoltarii regionale si lucrarilor publice din Bulgaria, Asen Gagauzov, informeaza ANSA.
Datorita semnarii Protocolului de la Bari, in termen de câteva luni se va initia procedura institutionala de oficializare a GECT “Coridorul VIII”, care reuneste cele 18 milioane de locuitori ai unui teritoriu mare, ideal, ce se intinde din Italia pâna la Marea Neagra. UE acorda o misiune importanta GECT: ele trebuie sa faciliteze si sa promoveze cooperarea transfrontaliera, transnationala si interregionala, pentru a intari coeziunea economica si sociala.
Competentele euroregiunii “Coridorului VIII” vor include proiecte precum: dezvoltarea economica, acordându-se o atentie deosebita intreprinderilor mici si mijlocii; crearea de retele turistico-culturale; dezvoltarea de retele energetice; dezvoltarea infrastructurii rutiere si feroviare.
“Am valorificat imediat incredibila forta a oportunitatii reprezentate de noua directiva europeana”, a comentat G.Massimo Lupis, directorul general al UPI Puglia si artizanul euroregiunii Coridorului VIII, care a mai precizat: “Astazi la Bari am pus prima piatra a institutionalizarii acestei noi mari euroregiuni.
Am lucrat timp de un an la acest proiect: UPI Puglia si-a asumat o strategie autonoma proprie de recucerire economica ce se naste din constientizarea faptului ca, in istorie, bogatia a fost intotdeauna depozitata de-a lungul itinerariilor marilor fluxuri de oameni si marfuri.
Facând tot mai atractiv parcursul Coridorului VIII si intarind cooperarea economica dintre tarile lui vom fi in masura sa activam un sistem economic viu si vital, pe care vom reusi sa-l demaram si dezvoltam cu ajutorul capacitatii de proiectare si gestionare a programelor si resurselor europene”.
Presedintele UPI Puglia, Vincenzo Divella, a intarit conceptul de pragmatism care a orientat crearea euroregiunii Coridorului VIII.
“Nu numai in calitate de administrator public ci mai ales de intreprinzator constat ca forta strategica a acestui proiect sta in faptul ca a fost conceput la miscroscop: protagonistele noii euroregiuni sunt provinciile din Puglia, structuri administrative de mici dimensiuni, agile si apropiate de cetateni si in masura sa dialogheze perfect cu teritoriile Albaniei, Macedoniei si Bulgariei, in conformitate cu o logica a atentiei si valorificarii specificitatilor teritoriului.
Voi explica printr-un exemplu: in aceasta optica, micile intreprinderi de incaltaminte din nordul Bari si zona peninsulara din Salento, Casarano, vor descoperi incredibilul sistem de complementaritate cu micile intreprinderi macedonene din acelasi domeniu si forta exploziva generata de crearea de districte industriale specializate si transnationale.
Pentru a nu mai vorbi de puterea contractuala inimaginabila in plan international pe care asocierea si rationalizarea sectorului agroalimentar al sistemului provinciilor din Puglia, Albania, Macedonia si Bulgaria o pot avea fata de pietele de consum mondiale, incepând cu cele mai bogate si mai apropiate, in primis Germania, Franta, Marea britanie, Benelux. Acum, aceasta strategie nu mai este una abstracta si o vom folosi pentru a readuce bogatie in teritoriile noastre”, a afirmat Divella.
La rândul sau, ministrul bulgar Asen Gagauzov a sub liniat: “În vederea combaterii conjuncturilor economice negative este necesar sa se creeze legaturi, sa se constituie un sistem, sa se dezvolte o putere contractuala fata de UE pentru a reusi atragerea de resurse pentru mari proiecte de dezvoltare:
autostrazi, cai ferate, retele eficiente de colaborare intre intreprinderi, structuri comerciale transnationale in masura sa revitalizeze o tara mare cu 18 milioane de locuitori. O tara care se numeste euroregiunea Coridorului VIII si care leaga provinciile din Puglia de Bulgaria, strabatând teritoriile Albaniei si Macedoniei”.
“Istoria ultimilor ani a vazut orasul Bari in rolul de capitala in pectore a Europei de Sud-Est, datorita muncii depuse de Fiera del Levante (unul din principalele târguri italiene si din Mediterana, cu sediul la Bari, n.red), care a primit sarcina din partea statului italian de a coordona Secretariatul tehnic al Coridorului VIII, linia directoare europeana care uneste Italia de Marea Neagra.
Prin urmare, este corect ca Bari sa fie capitala noii euroregiuni a Coridorului VIII. Fiera del Levante Servicii este gata sa puna la dispozitia noului GECT un sediu operativ, in cartierul târgului”, a declarat Antonio Ciuffreda, presedintele Fiera del Levante Servicii (societate controlata de Fiera del Levante, n.red).
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.