Sărăcia sufocă România

1

Autor: Cornel SIMIGHIAN

.

Nu o dată, oameni cu fler politic şi responsabilitate socială, au atras atenţia asupra unei evoluţii îngrijorătoare care riscă să prefigureze o dinamică periculoasă a disparităţilor regionale, „polul de sărăcie” european consacrîndu-se taman aici, în nord-estul României.

De altfel, evaluatorii dimensiunilor strategice zonale au sugerat că vulnerabilităţile româneşti şi riscurile aferente nu sînt de filiaţie etnică sau confesională, ci au strict determinare economică, fiind relevante prin decalajele cronicizate în dimensiunea indicilor dezvoltării umane.

Iar faptul că recesiunea economică indusă de criza financiară, după ultimele evaluări, ar mai dura între doi şi cinci ani, ori faptul că, după alţi analişti economici, impactul colapsului încă nu s-a produs, iar undele de şoc au fost încă blînde, ar contura un scenariu de tipul colapsului care a pus Argentina în genunchi în 2001, ca o consecinţă a politicilor experimentate de Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială în anii ’90. A căror condiţii impuse ne aduc aminte de Kant, care spunea inspirat „Nu-mi daţi sfaturi, ştiu să greşesc şi singur!”

Oricît am încerca însă să vedem şi jumătatea plină a paharului gol, nu putem ignora faptul că rata sărăciei în România a crescut la 7,4 %, cu aproape două procente faţă de anul trecut, în timp ce la nivelul Regiunii de dezvoltare nord-est sărăcia cangrenează 11,1 % din moldoveni.

În plus, locuitorii din mediul rural care trăiesc sub pragul de sărăcie, adică au un venit zilnic sub trei dolari, reprezintă o rată de 12,4 %. Altfel spus, s-o fi născut veşnicia în sat, dar nici sărăcia nu se simte mai urbană!

Iar Iaşul, poreclit „cetatea culturii” şi „capitala spirituală a ţării”, cu inversiunea statistică după care 53% din populaţie trăieşte la sat, are sine die parte de un nefericit fond de sărăcie cronică, deşi mulţi dintre cei care-şi dau cu părerea despre cum ne-am putea salva şi ieşi din foame spun că agricultura ar putea fi o fereastră de oportunitate, o şansă de redresare economică.

Dar tot Iaşul este pe ultimul loc în ţară după numărul dosarelor de retrocedare funciară nerezolvate, ori tocmai neclarificarea regimului juridic al proprietăţii, la două decenii de „libertate economică”, complică şansa unor exploataţii agricole performante, anulează o sursă fiscală importantă şi, pînă la urmă, lasă pîrloagă importante suprafeţe agricole.

Iar faptul că anul acesta agricol se anunţă unul bun dar secetos, transferă responsabilitatea recoltei la mila Domnului, divinitatea fiind deseori mult mai capricioasă decît un sistem de irigaţii care nu mai există la dimensiunea lui „socialistă”.

Cam astea sînt temele de îngrijorare care preocupă real populaţia, conturarea acestui pol, nu de creştere economică, cum pretind politicienii, ci un pol de sărăcie extremă, ocolit de marile proiecte de investiţii, în infrastructură şi în agricultură, în primul rînd, cu disparităţile existente şi în interiorul regiunii, între judeţe, dar şi în interiorul fiecărui judeţ.

În pofida acestei expectanţe reale, care ar motiva structurarea unui anumit program politic şi a unei oferte electorale consecvente, eurocandidaţii mizează din nou pe gregaritatea sufragiului turmei, într-un inevitabil sistem în care numărul înlocuieşte calitatea, în care reflexul jignitor redus la miştocărescul „mulţi dar pro”, transformă Moldova într-un bazin electoral definitiv credul, care poate fi prostit la nesfîrşit, fără spaima că mămăliga ar mai putea exploda.

Indicele Dezvoltării Umane, definit prin expectanţa de a trăi o viaţă lungă şi sănătoasă, a avea acces la educaţie şi a avea un standard decent de viaţă, situează România pe locul 62 din 179 ţări ale lumii, ceea ce statistic ar trebui să ne satisfacă, prin plasarea în prima treime mondială, deşi dincolo de reperele statistice şi privaţiunile impuse de venitul redus, realitatea reprezintă o alternativă multi-dimensională şi complexă la cei 1.25 dolari pe zi, consideraţi ca fiind măsura sărăciei.

Sigur, groapa de potenţial dominată de sărăcie în care zace Moldova, reclamă soluţii urgente, în primul rînd economice, cu multiple şi complexe consecinţe în plan social.

Dar la fel de adevărat este şi faptul că astfel de demersuri de redresare şi echilibrare economică solicită decizii politice, responsabilitate şi respect faţă de soarta şi traiul acestui neam, care se transformă, depreciativ şi pernicios, într-o populaţie în derivă existenţială.

Ori realitatea ne prezintă un peisaj dominat de politizarea demagogică, de o prestaţie histrionică vecină cinismului grosier, de un tupeu mitocănesc în care luxul cetăţeanului de a fi luat de prost, de fraier, i-a atras cognomenul consacrat de „pulime”.

Iar pe nedrept şi nemeritat, din toată pulimea românească, cel mai uşor de făcut din gură, la caterincă şi şto, cu moşmande şi gulgute, din motive că-s mai bighidii la neuron, ar fi moldovenii, că muntenii ca şi oltenii e daţi dracu’(cum spunea Creangă), sînt haladiţi, cocliţi la şmenuri şi mereu nervoşi cu capu’, ardelenii or fi ei mai molcomi şi blînzi, no’ da’ oricum n-au încredere în regăţeni, iar bănăţenii, ori fi ei fruntea ţării, frunte peste care se plesnesc, cînd uită cine sînt ei în faţa lor! Care este!

Citește și
1 Comentariu
  1. FRATILA DAVID spune

    ;VREAU SA SPUN CA ASTAZI MOTIVELE SARACIEI IN ROMANIA A INCEPUT DE ACUM 15 ANI CAND A FOST AFECTATE ZECI DE HECTARE CU PORUMB SI GRAU, DAR SI CAND AU FALIMENTAT MULTE FIRME SI FABRICI DIN CAUZA AL MATERIALE SI MARFA CARE SA SCUMPIT MULT.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.