Cum să-ţi iei trotuar de la primărie

0

În timp ce şapte şoferi îşi dispută un singur loc de parcare, alţii, „mai inspiraţi şi mai potenţi”, au ajuns să-şi extindă proprietatea pe spaţiul public. Nu doar că şi-au delimitat ilegal locurile de parcare – închiriate pentru câteva ore pe zi (mai exact, între 18.00 şi 8.00) de la Administraţia Domeniului Public (ADP) -, dar au reuşit să obţină avize pentru a-şi îngrădi până şi trotuarul din faţa casei.
Asta, pentru ca niciun „tupeist” de concitadin să nu le tulbure liniştea, să nu le micşoreze spaţiul de deschidere a porţii sau, mai grav, să le blocheze cumva accesul în garaj.

.

Este cazul unei familii din Capitală, care locuieşte vizavi de Dispensarul „Trei Scaune”, de pe strada cu acelaşi nume din sectorul 2. Aceasta şi-a îngrădit bucata de trotuar din faţa casei. Vecinii s-au plâns, iar pacienţii dispensarului au înjurat printre dinţi. Singurii câştigaţi sunt proprietarii, familia Calagiu, care au acum loc suficient să iasă din casă.

„Avem autorizaţie de la primărie, n-am pus de capul nostru stâlpişorii. Dacă aţi şti cum era aici…”, spune doamna Calagiu, ca răspuns la acuzaţia că „şi-a luat trotuar”. Primăria le-a aprobat cererea pe motiv că trotuarul din faţa casei era prea îngust.

Bucureştenii deranjaţi de maşinile parcate prea aproape de casa lor sau care au orice alt motiv pentru a-şi dori stâlpişori lângă casă, pot să facă plângere la ADP-ul din sectorul în care locuiesc şi să obţină îngrădirea domeniului public.

Concret, în urma plângerii, autoritatea de sector trimite o adresă la Primăria Capitalei, unde comisia tehnică de la Direcţia Transporturi, Drumuri şi Siguranţa Circulaţiei trebuie să dea un aviz.

Documentaţia pentru obţinerea avizului este întocmită de ADP, care trebuie să prezinte situaţia Direcţiei de transporturi. „Şi, dacă ajunge la secretariat luni, are toate şansele să intre în analiza comisiei tehnice (ai cărei membri aprobă lucrările privind siguranţa circulaţiei – n.r.), care se întruneşte în fiecare joi, la ora 10.00”, explică unul dintre inspectorii Direcţiei Transporturi.

Dacă avizul este favorabil, atunci ADP vine cu stâlpişorii şi blochează accesul maşinilor pe trotuar.

Continuarea în Evenimentul Zilei

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.