Tranzactiile actiunilor Rompetrol Rafinare (RRC) si Rompetrol Well Services (PTR) vor fi reluate in luni, 29 iunie, dupa ce acestea au fost suspendate de la tranzactionare de Bursa de Valori Bucuresti, vineri, pentru informarea investitorilor cu privire la vânzarea realizata de omul de afaceri Dinu Patriciu a participatiei de 25% pe care o mai detinea la Rompetrol Group, catre compania KazMunayGas (KMG), potrivit BVB.
Ultimul pret al unei actiuni Rompetrol Well Services, la ora 13.50, a fost de 0,3590 lei, in crestere cu 1,13%. O actiune Rompetrol Rafinare valora, vineri, la ora 13.58, 0,0450 lei, in scadere cu 0,22%. Dinu Patriciu a vândut participatia de 25% pe care o mai detinea la Rompetrol Group, catre compania KMG, care a ajuns sa controleze in totalitate grupul Rompetrol.
“În concordanta cu termenii initiali ai contractului semnat in august 2007 cu compania KMG, prin care aceasta a achizitionat 75% din actiunile Rompetrol Group (TRG) de la Rompetrol Holding SA, am decis sa-mi exercit dreptul de vânzare catre KMG al pachetului de 25% actiuni ramase in cadrul Rompetrol Grup”, a declarat omul de afaceri Dinu Patriciu, intr-un comunicat de presa transmis vineri Bursei de Valori Bucuresti.
Decizia de vânzare a participatiei in Rompetrol Group (TRG) face parte dintr-o strategie de business mai larga a omului de afaceri, a precizat acesta.
“Intentionez in continuare sa imi concentrez eforturile in 3 sectoare principale – piata imobiliara europeana, mass media si un numar de alte proiecte importante din zona sectorului energetic.
Mediul actual economic si financiar global ofera oportunitati exceptionale pentru investitori cu lichiditati majore iar eu sunt implicat activ in dezvoltarea unui numar de proiecte noi care necesita un nivel maxim de timp si atentie din partea mea”, a adaugat Dinu Patriciu.
Potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucuresti de KazMunayGas, achizitia celor 25% din TRG a fost finalizata.
“Cumpararea celor 25% din actiunile Rompetrol corespunde strategiei KMG de dezvoltare.
KMG ramâne cel mai mare investitor strain in România si va continua sa investeasca in Programul de Reconstructie a rafinariei Petromidia, utilizarea terminalului maritim de la portul Midia si extinderea retelei de statii Rompetrol in România si in afara granitelor”, a declarat pre sedinte le KMG, Kayrgeldy Kabyldin.
În luna august 2007, KazMunayGas a semnat un acord de achizitie de actiuni cu Rompetrol Holding SA (Elvetia) pentru 75% din titlurile companiei olandeze Rompetrol Group.
Pretul platit anul trecut de compania KazMunayGas pentru achizitia a 75% din actiunile Rompetrol se ridica la 1,6 miliarde dolari.
Grupul integrat de petrol si gaze Rompetrol a fost infiintat in 1974, iar in 1994 compania s-a privatizat prin MEBO (cumpararea actiunilor de catre angajati si conducere).
În noiembrie 1998, Dinu Patriciu si Sorin Marin preiau Rompetrol, cu o cifra de afaceri de 6,6 milioane dolari si pierderi de 1,5 milioane dolari.