România este una dintre singurele ţări din Europa care a decis, ca începînd de anul viitor, să introducă asigurările obligatorii ale locuinţelor. Vorbim de o lege care va avea mai mult caracterul de fond de solidaritate, la care vor participa toţi proprietarii de case.
Beneficiari, vor fi însă foarte puţini. Un fel de CAR, care va strînge anual sute de milioane de euro, în beneficiul statului şi a companiilor de asigurări.
Legea este un fel de a face „bine cu forţa„, dar din care nu ştii care sînt avantajele. Cei cu locuinţe solide vor trebui să plătească pentru locuitorii cu case din zone inundabile sau cu bulină roşie. Pentru restul, riscul rămîne un eveniment viitor, posibil, dar incert.
Grijă mare la detalii
Legea, aşa cum a fost redactată, cuprinde şi cîteva capcane. Persoanele care au asigurare pentru casă, dar care şi-au făcut modificări în locuinţă, fără autorizaţie de la primărie, dar şi cei care şi-au construit casa fără autorizaţie de construire, după data intrării în vigoare a Legii 260/2008 a asigurărilor obligatorii a locuinţelor, riscă să nu îşi poată primi despăgubirea în caz de cutremur.
Cei care îşi fac o asigurare obligatorie pe casă mai trebuie să ştie că, după fiecare daună, suma asigurată se micşorează pentru restul perioadei de asigurare, cu suma plătită drept despăgubire, asigurarea continuînd cu suma asigurată rămasă.
Sursa: Evenimentul