Boc: Nabucco are toate ingredientele pentru a atrage investitori şi furnizori

Proiectul Nabucco este eficient şi mai puţin costisitor decât alte iniţiative promovate în regiune, de aceea întruneşte toate „ingredientele” necesare pentru a-i atrage pe investitori şi furnizori, a afirmat premierul Emil Boc, luni, la Ankara, după semnarea Acordului interguvernamental pentru Nabucco.

Boc a subliniat în declaraţia sa că Acordul demonstrează sprijinul la cel mai înalt nivel al statelor participante la proiect şi a reliefat importanţa gazoductului atât din perspectiva asigurării securităţii energetice, cât şi a viabilităţii economice.

„Securitatea energetică este una dintre cele mai importante provocări la nivel global şi necesită strategii capabile să asigure soluţii pe termen lung.

Din acest punct de vedere, proiectul Nabucco poate să asigure diversificarea surselor şi a căilor de transportare, fiind una dintre cele mai importante şi necesare iniţiative”, a apreciat premierul Emil Boc.

În ceea ce priveşte viabilitatea economică, şeful Guvernului român a fost de părere că Nabucco are „toate ingredientele necesare pentru a-i atrage pe investitori şi pe furnizori”.

El a reiterat că gazoductul reprezintă un proiect viabil, ce întruneşte şi sprijinul politic al statelor participante.

Totodată, premierul Boc a declarat, în discursul său, că criza gazelor care a afectat Europa la începutul anului a dovedit importanţa diversificării resurselor energetice.

Citeste si:  Rusia consideră "absurdă" ideea UE privind construcţia unui gazoduct transcaspic şi promite că o va contracara

El a subliniat că Nabucco nu a fost conceput împotriva cuiva, dimpotrivă, proiectul caută o perspectivă pozitivă, şi anume suplimentarea resurselor energetice pe o piaţă competitivă.

„România a fost şi va fi un partener ferm şi de încredere al gazoductului Nabucco, proiect ce dovedeşte interesul nostru pentru diversificarea accesului la resurse de gaze naturale în beneficiul cetăţenilor noştri şi pentru asigurarea securităţii energetice la nivel naţional, regional, precum şi la nivel european”, a spus Emil Boc.

În opinia acestuia, proiectul este unul „ambiţios” şi întâmpină multe provocări, iar singura soluţie pentru a face faţă acestora este o acţiune colectivă.

Primul-ministru a apreciat că sprijinul financiar al Uniunii Europene pentru realizarea acestui proiect, în valoare de 7,9 miliarde euro, este un semnal important pentru furnizori şi investitori, „în contextul actual al crizei economice globale”.

Emil Boc a evidenţiat, drept concluzie, că semnarea Acordului de la Ankara reprezintă un pas important pentru realizarea gazoductului şi a reconfirmat sprijinul României, dând asigurări, încă o dată, că ţara noastră rămâne un partener cert al proiectului.

Totodată, primul-ministru a reafirmat sprijinul României pentru acest proiect, ca stat angajat în realizarea gazoductului, atât în calitatea sa de membru al Uniunii Europene, cât şi în cadrul relaţiilor bilaterale cu statele de tranzit şi furnizoare.

Citeste si:  România a atras fonduri europene în valoare de 2,3 miliarde de euro

Acordul interguvernamental pentru Nabucco a fost semnat luni la Ankara de cele cinci state angajate în proiect – Austria, Bulgaria, România, Ungaria, Turcia -, la ceremonie fiind prezenţi şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, emisarul Statelor Unite ale Americii privind problematica securităţii energetice în Eurasia, Richard Morningstar, precum şi comisarul european pentru energie, Andris Piebalgs.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a felicitat statele participante şi a arătat că Acordul este unul dintre paşii esenţiali pentru realizarea gazoductului.

El a reiterat că la acest punct s-a ajuns după îndelungate negocieri.

Nabucco urmează să transporte, începând din 2014, gaz din Marea Caspică spre Europa, tranzitând Turcia, pentru a reduce dependenţa europeană de gazul rusesc.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat luna trecută că este gata să acorde un sprijin financiar substanţial pentru proiectul gazoductului Nabucco.

BERD ar putea conduce un grup de bănci care să finanţeze cu până la un miliard de euro proiectul Nabucco.

La consorţiul Nabucco Gas Pipeline International GmbH participă, cu procente egale de 16,7%, companiile OMV (Austria), RWE (Germania), MOL (Ungaria), Transgaz (România), Bulgargaz (Bulgaria) şi Botgas (Turcia).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner