Republica Moldova: ora schimbării?

La 29 iulie, in plina vara si intr-o zi de miercuri, vor avea loc noi alegeri alegeri parlamentare in Republica Moldova. Desi liderii opozitiei au cerut sa nu se organizeze alegeri in timpul verii si sa fie amânate in toamna, autoritatile au decis sa le organizeze cât mai curând posibil, stabilindu-le, in plus, la jumatatea saptamânii.

În opinia opozitiei, o escamotare din partea guvernului comunist poate reduce afluenta la urne.

În acelasi timp, insa, Partidul Comunistilor pare mai putin compact si da semne de divizare interna, se arata intr-o corespondenta de la Chisinau, publicata luni, 13 iulie, de L’Osservatorio sui Balcani.

Decizia este o noutate pentru R.Moldova, având in vedere ca pâna acum toate alegerile s-au organizat duminica.

Opozitia suspecteaza ca Partidul Comunistilor, in prezent la guvernare, incearca sa obtina o afluenta scazuta la urne, excluzând un numar considerabil de alegatori tineri si rezidenti in strainatate, in plus anticomunisti.

Multi tineri nu se afla in tara fiind plecati in vacanta, in timp ce altii nu vor putea vota liber având in vedere ca, pe baza regulilor in vigoare, studentii sunt inregistrati in campusurile unde invata si sunt obligati sa voteze acolo.

Luând in considerare faptul ca pe timpul verii majoritatea studentilor se reintorc acasa, pentru ei va fi dificil sa-si exprime votul.

La toate acestea se adauga faptul ca moldovenii care muncesc in strainatate vor intâmpina dificultati in a vota deoarece alegerile au loc intr-o zi de lucru.

Pentru a se evita eventualitatea ca alegerile sa fie declarate “nevalide”, deoarece vara afluenta la urne ar putea fi sub 50% plus unu, inainte de a fi dizolvat, parlamentul de la Chisinau a redus la 1/3 pragul minim de valabilitate a alegerilor.

Citeste si:  ANRP anunţă începerea plăţii despăgubirilor pentru Cadrilater, Basarabia şi Bucovina de Nord

Campania electorala a fost una fara demnitate, potrivit L’Osservatorio sui Balcani.

Campaniile electorale putin transparente nu sunt o noutate pentru R.Moldova, dar episoadele violente din 7 aprilie au dus la un nou nivel de ciocnire si discreditare politica.

Întreaga etapa pre-electorala comunista se bazeaza numai pe acuzatiile aduse opozitiei de a pregati o lovitura de stat. Necesitatea apararii tarii-mama este mesajul-cheie lansat de comunisti.

În plus, Vladimir Voronin, presedintele tarii si liderul Partidului Comunistilor, a declarat recent ca “opozitia este condusa de elemente criminale” si a acuzat-o ca vrea sa distruga independenta Moldovei.

Pe de alta parte, principalele partide de opozitie – Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) si Partidul Alianta „Moldova Noastra” (PAMN) – ii acuza pe comunisti ca orchestreaza o provocare violenta pentru a distrage atentia de la fraudele comise in alegerile din aprilie.

Trebuie spus, se arata in articol, ca toti exponentii politici principali incearca sa speculeze violentele din 7 aprilie.

În prezent circula nu mai putin de patru documentare privind aceste evenimente, evident realizate de diferite partide si cu diferite interpretari.

În plus, cu cât se patrunde mai adânc in miezul campaniei electorale, cu atât rezulta fapte noi privind abuzurile comise de politie in urma devastarii palatului prezidential si a parlamentului, elemente care sunt inevitabil folosite de diferiti actori in scopuri politice.

Autoritatile au fost constrânse sa recunoasca, in urma rezultatelor repetatelor autopsii efectuate cu participarea unui expert international, ca Valeriu Boboc, una din persoanele decedate inregistrate la 7 aprilie, si-a pierdut viata din cauza ranilor provocate de bataile suferite in cursul detentiei sale la politie.

Citeste si:  O defecţiune a blocat mai multe persoane la înălţime pe un roller coster din SUA

Reintoarcerea la urne a fost o lovitura majora pentru Partidul Comunistilor.

Fostul presedinte al parlamentului, Marian Lupu, si-a exprimat dezacordul fata de linia oficiala a partidului care vrea sa polarizeze societatea pe baza evenimentelor de la 7 aprilie si si-a anuntat plecarea din Partidul Comunistilor.

Lupu a aderat la Partidul Democrat din Moldova – zona social-democrata – amenintând cu atragerea voturilor electoratului comunist.

Important de semnalat este faptul ca numerosi analisti politici vad in noua pozitie a fostului presedinte al parlamentului singura posibilitate pentru opozitie de a avea câstig de cauza asupra partidului aflat astazi la putere.

Având in vedere nivelul exacerbat de confruntare dintre liberali si comunisti, Partidul Democrat din Moldova incearca sa aiba o pozitie mai moderata, evidentiind necesitatea de a se pune capat conflictului in curs.

În ultimele luni, Moldova a vazut mai multe ciocniri si violente decât in toti cei 18 ani de independenta.

Alegerile parlamentare din 5 aprilie in loc sa legitimizeze parlamentul si guvernul au fost supapa de evacuare a tuturor frustrarilor acumulate in cursul guvernarii comuniste din 2001 incoace, potrivit Osservatorio sui Blacani.

Dupa 7 aprilie au avut loc proteste si manifestatii de strada care, din cauza suspiciunii de frauda din partea comunistilor au degenerat in violente si asaltarea palatului prezidential si a parlamentului.

Incapabili sa dovedeasca fraudele, având in vedere controlul exercitat asupra sistemului judiciar de catre Partidul Comunistilor, partidele din opozitie au folosit singurul mod posibil de a determina reintoarcerea la urne, si anume sa nu voteze pentru presedinte in cadrul nou-constituitului parlament.

În urma a doua incercari succesive nereusite de alegere a presedintelui tarii, la 15 iunie Voronin a dizolvat parlamentul si a anuntat organizarea de noi alegeri.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner