În România te vindeci la spital doar dacă vii cu bani de acasă

„Mort şi înmormântat“ este traducerea aproximativă a unei sintagme americane, care poate defini însă starea de care se apropie sistemul sanitar românesc. Ieşirea din colaps este căutată de autorităţi în modelele de descentralizare şi coplată.

Ştirile sumbre despre neglijenţa cu care sunt trataţi pacienţii şi experienţele personale ale multor români conturează tabloul actual al sistemului medical. Cu datorii uriaşe acumulate şi bugete consumate în întregime, mai multe spitale din ţară nu mai pot trata pacienţii decât dacă aceştia îşi plătesc din buzunar medicamentele, pe lângă celelalte plăţi „informale“.

Cauzele colapsului sunt numeroase, la fel şi victimele sale. Implementarea unor modele verificate în Occident, dar nefuncţionale în România din cauza infrastructurii informatice, investiţiile începute în spitale noi şi aproape niciodată duse la bun sfârşit sau schimbarea constantă a conducerii spitalelor în prima lună de după alegeri sunt doar câteva din simptomele incoerenţei sistemului.

Victime cad nu numai pacienţii, ci şi personalul medical sau producătorii şi distribuitorii de medicamente.

Citeste si:  CEGA SRL - notificare privind deschiderea procedurii de insolvenţă

210 milioane de euro datorează spitalele furnizorilor de medicamente. Restanţe-record au înregistrat clinicile universitare din Târgu-Mureş, Timişoara şi spitalele judeţene din Argeş şi Teleorman

40 milioane de euro este cuantumul datoriilor înregistrate de Spitalul de Urgenţă Judeţean Timişoara. Peste 60% din sumă  ar trebui să le revină distribu­itorilor de medicamente

Datorii de sute de milioane de euro, pe care Guvernul refuză să le mai achite, şi directori schimbaţi de la lună la lună. Aproape pe moarte, sistemul medical din România nu are decât puţine căi de salvare.

Câteva zeci de spitale din ţară nu au, în momentul de faţă, pe stoc, nici produsele medicale de bază. Cu alte cuvinte, pentru un pacient lipsit de orice fel de resurse materiale, căruia îi este, deci, imposibil să îşi achiziţioneze medicamentele (sau, în anumite cazuri, chiar şi anestezicul), nu există niciun colac de salavare.

Citeste si:  TEHNO MOB SRL - notificare privind deschiderea procedurii de faliment

De ce s-a ajuns aici? Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, îi învinuieşte pe manageri, care ar fi trebuit să respecte prevederile legale în cheltuirea bugetului şi au, prin urmare, obligaţia să găsească soluţii.

Bună este şi introducerea sistemului de coplată, spune fostul ministru. Şi potrivit preşedintelui CNAS, Irinel Popescu, aceasta este benefică, fiind „o manieră de disciplinare a populaţiei şi a presiunii pe care o exercită asupra sistemului, în sensul unor consultaţii care nu sunt întotdeauna justificate şi a numărului de internări, care la noi este cam mare“.

Până la o decizie radicală de salvare a sistemului, spitalele trebuie să treacă, din 2010, printr-un proces de „acreditare“, primind „note“ pentru calitatea serviciilor din diferite secţii. Pentru a-l duce la bun sfârşit este nevoie de 400 de evaluatori.

Sursa: Capital

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner