Sectorul irigaţiilor ar putea rămâne fără subvenţii în 2010

Subventiile acordate in sectorul irigatiilor ar putea fi stopate din 2010, daca România nu va primi acordul Comisiei Europene privind acordarea ajutoarelor de stat in agricultura si dupa acest an, in conditiile in care acest tip de sprijin poate fi acordat pe o durata de 3 ani dupa aderare.

“Ministerul Agriculturii a notificat CE in privinta tuturor subventiilor care vor fi acordate agriculturii din 2010, inclusiv in sectorul irigatiilor.

Deocamdata, nu avem un raspuns din partea CE, dar speram ca acesta sa vina pâna la finele lunii august si, in functie de ce ni se va raspunde, vom sti care va fi sprijinul financiar pentru 2010”, a declarat directorul general al Directiei Generale Îmbunatatiri Funciare si Fond Funciar din cadrul Ministerului Agriculturii, Valentin Apostol.

Acesta a precizat ca au fost deja numeroase discutii ofic iale intre ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, si reprezentanti europeni pe toate masurile de sprijin din agricultura, care vor putea fi alocate din bugetul de stat, incepând cu 2010.

Potrivit sursei citate, in circa doua – trei saptamâni va fi publicat ghidul unei noi masuri din PNDR, 1.2.5, destinata reabilitarii amenajarilor de irigatii.

“În baza acestei masuri, Organizatiile Utilizatorilor de Apa (OUAI) vor putea depune proiecte pentru reabilitarea sistemelor de irigatii.

Circa 80% din fonduri vor fi din bani europeni si 20% din bugetul national, sumele disponibile pe aceasta masura depasind 300 milioane euro”, a spus Apostol.

Aceasta masura se adreseaza doar organizatiile utilizatorilor de apa, nu si producatorilor agricoli individuali, cu conditia ca acestea sa detina echipamente de irigat pe amenajarile pe care vor sa le reabiliteze.

Proiectele pentru achizitionarea echipamentelor de irigat nu vor fi eligibile.

În ceea ce priveste proiectul Ministerului Agriculturii, care prevedea prelungirea termenului de incheiere a contractelor de irigatii pâna la 20 iulie, in scopul irigarii a inca 200.000 de hectare, Apostol a declarat ca inca nu a primit avizul Ministerului Finantelor.

Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, declara in luna mai, ca va fi suplimentata suprafata ce poate fi irigata in 2009 cu inca 200.000 de hectare, de la 560.000 de hectare in prezent, la un total de 760.000 de hectare.

De asemenea, Sârbu intentiona sa gaseasca, impreuna cu reprezentanti ai mai multor ministere, o solutie in privinta furnizarii de energie electrica ieftina pentru sistemul de irigatii, dar se pare ca si pe aceasta varianta avem restrictii din partea Uniunii Europene, pentru ca ar putea fi considerata ajutor de stat.

“ANIF – administratorul amenajarilor de imbunatatiri funciare de interes national din România – are datorii pentru energia furnizata sistemului de irigatii de 2,5 milioane lei catre firme private pe care daca vrem sa le platim cu bani de la stat trebuie sa avem acordul CE”, a mai spus Apostol.

OUAI, care incheie contracte multianuale cu ANIF, platesc un avans de 20% pentru intretinere si reparatii in sistem, diferenta fiind suportata de stat prin ANIF.

La ora actuala, in România exista in jur de 408 de organizatii ale utilizatorilor de apa, care au preluat in administrare infrastructura de irigatii de pe mai mult de 1 milion de hectare de teren agricol.

Tarifele de livrare a apei, practicate de ANIF, sunt negociate cu OUAI si sunt diferite in functie de amenajari si pe trepte de pompare.

În tariful anual de livrare a apei, costul energiei electrice reprezinta circa 80 – 85%, 90% fiind suportat din bugetul statului, iar diferenta de asociatiile utilizatorilor de apa. Subventia acordata pentru irigatii in 2009 se ridica la 700 de lei/hectar.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.