APIA: Plăţi de peste 518 milioane euro pentru fermieri

0

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) a platit fermierilor români, pâna la finele lunii iulie, peste 518 milioane euro, respectiv 96,34%, din suma totala de 537 milioane euro alocata din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA) pentru campania din 2008, a declarat directorul general al APIA, Daniel Constantin.

“Pâna la finele luni iulie am reusit sa platim aproape 1,058 milioane fermieri, dintr-un total de 1,130 milioane care au depus cereri in cadrul schemelor de sprijin pe suprafata SAPS 2008.

Estimam ca pâna la finele lunii august vom finaliza in totalitate aceste plati”, a mai spus Constantin. Acesta a precizat ca din suma totala alocata pentru SAPS 2008, APIA va plati aproximativ 531 milioane euro, diferenta reprezentând sanctiunile aplicate fermierilor.

Din datele APIA reiese ca un numar de 39.663 fermieri sunt sub limita de plata, iar 5.808 au primit deja decizii negative. Numarul fermierilor care ar mai trebui sa primeasca subventiile europene pe suprafata se ridica la 28.000.

Fermierii au primit in acest an din banii europeni 59,84 euro/hectar, iar din platile complementare de la bugetul national, 46,17 euro/hectar.

Potrivit directorului general al APIA, penalizarile din partea CE pentru intârzierile legate de platile pe suprafata incadrate in SAPS 2008 nu vor fi la fel de mari ca in anii trecuti deoarece in ultimele luni s-a lucrat intens si s-a reusit achitarea unei parti importante din fondurile europene.

Pentru platile aferente anului 2007, Comisia Europeana a calculat României penalitati de 13,9 milioane de euro din cauza neachitarii platilor in termenul stabilit. Potrivit regulamentelor europene, termenul pentru efectuarea fara penalizari a platilor la hectar este 30 iunie, pentru anul anterior depunerii cererilor.

În cazul in care restantele de plata depasesc 4 la% din totalul subventiilor comunitare, se aplica o penalizare graduala, pentru fiecare luna de depasire a termenului, pentru sumele ce depasesc acest procent.

Astfel, toate cheltuielile suplimentare efectuate fata de marja de 4% se reduc cu 10% pentru o intârziere de pâna la o luna, cu 25% pentru o intârziere de pâna la 2 luni, cu 45% pentru 3 luni, cu 70% pentru patru luni, iar pentru o intârziere mai mare de 4 luni, cheltuielile decontabile de catre CE se reduc cu 100%.

Potivit APIA, fermierii care au solicitat sprijinul financiar pe suprafata nu vor fi afectati de aceste penalitati financiare, intrucât acestea sunt suportate din bugetul statului membru.

În ceea ce priveste cererile depuse pentru 2009, Constantin a precizat ca deja au fost stabilite esantioanele clasice pentru control, iar la inceputul lunii septembrie ar pute demara si controlul prin teledetectie, practic cu patru luni mai devreme decât anul trecut.

Acest lucru ar putea permite inceperea platilor aferente SAPS 2009 mult mai devreme, respectiv in luna decembrie a acestui an, evitând astfel penalitatile CE aplicate României pentru intârzieri in acordarea platilor catre fermierilor.

Pentru campania din 2009, fermierii români au depus pâna la data limita de 9 iunie peste 1,121 milioane cereri de plata in vederea obtinerea sprijinului financiar din fonduri europene si de la bugetul national, pentru o suprafata de 9,513 milioane hectare.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.