Ghid de vacanţă: Tot ce trebuie să ştii ca turist în Grecia

2

Grecia, atât cea continentală, cât şi insulele ei, este una dintre destinaţiile de vară favorite ale românilor. Capital.ro a contabilizat numeroase păreri şi impresii ale turiştilor şi ale specialiştilor pentru a vă oferi un ghid de călătorie, astfel încât cei care ajung aici să nu se simtă prea „străini”.

.
Dacă plecaţi cu maşina personală spre Grecia, util ar fi să ştiţi că detectoarele radar şi aparatura anti-radar sunt interzise prin lege în Grecia. Riscaţi o amendă de de până la 2.000 de euro, reţinerea permisului pentru 30 zile, precum şi reţinerea actelor şi a plăcuţelor de înmatriculare auto până la 60 de zile.

În principiu, grecii sunt un popor de oameni foarte oneşti şi ospitalieri, dar aceste caracteristici nu s-au transmis şi la taximetrişti. Experienţele trăite cam peste tot în lume unde sunt mulţi turişti, precum rutele ocolitoare, tarife preferenţiale şi aparate „defecte” sunt foarte probabile în Atena, capitala ţării. Pe lângă asta, puteţi avea „colegi de drum”, pentru că taximetriştii greci obişnuiesc să adune şi alţi clienţi care circulă în aceeaşi direcţie.

Turiştii pot fi induşi în eroare de modul în care grecii spun da sau nu, mai ales ca „da” în greacă se spune „ne”, iar gestul aferent este doar înclinarea capului în jos. „Nu” se spune „Ohi”, iar pentru a exprima negaţia grecii folosesc atât gestul de a clătina capul stânga –dreapta, dar şi ridicarea lui în sus, însoţit câteodată şi de o sprânceană ridicată. Pentru a mulţumi, grecii duc mâna la inimă.

În Grecia, trebuie să ţineţi cont de „siesta mediteraneană”, care se întinde de la 14.00 la 17.00. În acest interval, magazinele şi instituţiile sunt de regulă închise, deoarece pe timpul verii temperaturile sunt foarte ridicate la mijlocul zilei. Cu toate acestea, localurile rămân deschise în acest timp.

La cumpărături, în bazaruri, preţurile nu sunt mereu aceleaşi pentru turişti. Odată ce aud „Cât costă?” în altă limbă, comercianţii cresc preţul instantaneu.

Integral in Capital

Citește și
2 Comentarii
  1. adrian spune

    atenti pentru cei care viziteaza atena nu intrati In discutie cu persoane straine .iata cum procedeaza , se dau prietenosi si dupa ce va cIstiga prietenia spun ca sunt nefericit au un deces In familie sau bucurossi sa nascut cineva, va duc la un bar sa va faca cinste se mai baga si o tipa sau doua si va treziti cu o nota de plata de 200 de e. sau la taverna cineva va ofera ceva de baut apoi se comanda mIncare ca la sfIrsit individu lasa haina si zice ca se duce pIna la wc si tu platesti consumatia . tineti actele si bani sub bluza sau tricou la orce Inghesuiala pot sa va dispara actele si bani din buzunare , uitativa bine la produse sa aiba pretul afisat cInd cumparati ceva si Intodeauna ei stiu cInd sa abordeze un turist asa ca daca sunteti obositi ducetiva la hotel cu un mijloc de transport pe jos veti fi victime .

  2. simo spune

    adrian totusi…te uiti mult la filmele SF…..crezi k Grecia e Texas????

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.