„Pinalti”, client de lux într-un proiect ANL „destinat tinerilor”!

3

– Primarul din Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, supranumit „Pinalti”, se numără printre beneficiarii unei locuinţe ANL destinată tinerilor! Apartamentul se află în Bucureşti, pe strada Godeni din cartierul Giuleşti şi nu este încă finalizat.

.

Clienţi de lux într-un proiect ANL. În complexul pe care Agenţia Naţională pentru Locuinţe îl dezvoltă pe strada Godeni, din cartierul bucureştean Giuleşti, şi-au cumpărat casă primarul din Piatra-Neamţ, Ştefan Gheorghe, zis „Pinalti”, fostul ministru al apărării Gheorghe Tinca, dar şi fostul şef Romsilva Simion Maftei.

Pe lista noilor proprietari apare şi deputata PNL Cristina-Ancuţa Pocora, dar şi Eduard Romulus Goean, directorul de cabinet al ministrului finanţelor, Gheorghe Pogea.

Ei au achiziţionat locuinţele în anul 2007, la preţuri cu până la 50% mai mici faţă de cele ale locuinţelor noi de pe piaţă.

Investiţiile sunt rentabile şi azi, întrucât, nici în urma ieftinirilor, preţul nu a scăzut sub 1.000 de euro/mp construit în Capitală pentru astfel de construcţii. În acest complex, clienţii au plătit în jur de 700 de euro/mp construit.

În vederea achiziţiei unui apartament dezvoltat de ANL, regulamentul îi avantajează pe tinerii sub 35 de ani, care nu deţin o locuinţă şi au copii în întreţinere. O parte dintre noii proprietari nu au nimic în comun cu aceste criterii.

În timp ce solicitările a zeci de tineri au fost date la o parte, primarul din Piatra-Neamţ explică simplu: „Am fost tot timpul un om norocos”.

El a recunoscut cu greu că aşteaptă finalizarea casei din Giuleşti. „Nu mi-am cumpărat nicio casă acolo şi nu comentez”, s-a repezit primarul „Pinalti”.

Ulterior, a admis că a făcut un credit, pe care l-a trecut în declaraţia de avere. Creditul prin care menţiona el că a luat casa din ansamblul ANL este doar pentru o parte din valoarea construcţiei: 31.300 de euro.

„Cred că am făcut o alegere proastă”, a spus el despre locuinţa de 114 mp construiţi, pentru care a plătit, în total, o sumă de până în 80.000 de euro.

Primarul Gheorghe Ştefan ar putea fi anchetat de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), întrucât nu a menţionat în declaraţia de avere depusă la începutul mandatului din 2008 că deţine apartamentul cumpărat în 2007 prin credit ipotecar de la ANL.

Evenimentul Zilei

loading...
Citește și
3 Comentarii
  1. Observatorul spune

    Majoritate celor care stau in ANL sunt clienti de LUX. Exista si cateva exceptii, dar in general, lux. Ar trebui sa se faca si in Timisoara niste verificari refeitor la repartizarea locuintelor ANL.

  2. diana spune

    in piatra neamt,daca nu esti ruda cu pinalti sau cu unul din membrii consiliului local,nu obtii nici o locuinta anl.de 5 ani de zile am dosar la anl ,stau cu chirie si am si un copil de aproape 2 ani,dar nici asa nu mi-au acordat o locuinta.nu stiu unde sa mai merg si la cine sa ma mai rog pt a obtine asa ceva ,dar pinalti e sarac,nu?de aia are anl in bucuresti,nu?

  3. Ramona spune

    avem o garsoniera in cartierul speranta al carei contract de inchiriere expita anul acesta in octombrie(2011).dorim sa stim care va fi provedura de acum inainte ( daca putem continua contractul de inchiriere sau suntem nevoiti sa o cumparam).ma intereseaza inclusiv situatia in care tb sa cumperi locuinta (poti merge la banca pt imprumut ori cei de la Locato stabilesc o anumita suma de bani pe care tu o vei plati lunar…etc).mentionez ca la inceputul contractului (oct. 2006)cei de la locato ne-au zis ca dupa terminarea contractului de 5 ani , in caz ca nu ai bani sa o cumperi se va face n nou contract de inchiriere dar pe 1 an.as vrea sa stiu daca mai e valabil acest lucru. multumesc

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.