Sute de patroni merg cu kilogramul de aur la casa de amanet

0

– Nevoia de lichidităţi a patronilor a ajuns atât de mare încât îşi amanetează bijuteriile pentru a putea să-şi plătească angajaţii ori să-şi asigure capital de lucru

.
Patronii au ajuns să-şi lase bijuteriile de aur la casele de amanet ca să facă rost de bani pentru salariile angajaţilor şi impozitele către stat ori pentru a-şi asigura capital de lucru. Şi nu două-trei piese, pentru că nevoia de lichidităţi este foarte mare, ci chiar şi câte un kilogram de lănţişoare, brăţări, cercei, broşe şi inele, adunate pe vremea când afacerile le mergeau din plin.

„S-au înregistrat asemenea cazuri în special în Bucureşti, dar există situaţii de acest gen în toată ţara. Este un fenomen caracteristic unei perioade de criză, când afacerile caselor de amanet sunt în creştere. Când economia prosperă, trendul se inversează“, a declarat pentru Gândul Mihail Pacioianu, preşedintele executiv al Federaţiei Metalelor Preţioase şi Semipreţioase – Diamond Gold.

Soluţia unui împrumut de la casa de amanet nu este neapărat cea mai bună, din cauza comisioanelor percepute, cam de 1% pe zi.

Avantajul este însă că primeşti banii imediat, fără prea multe formalităţi. Dacă bijuteriile lăsate nu au defecte, clientul poate primi cel mult 45 de lei/gram, faţă de 75 de lei/gram, cât costă o bijuterie nouă în magazin. În cazul în care podoaba nu este răscumpărată la scadenţă, casa de amanet revinde bijuteria cu aproximativ 60 de lei/gram, după o împrospătare a piesei.
Gândul

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.