„Verdele” de la Green Park stă plin de gunoaie, sub nasul Gărzii de Mediu

0

– Un ieşean s-a trezit că-i mor animalele pe capete după ce păşunea din jurul cartierului Green Park s-a umplut de gunoaie.

– Când îşi sorb cafeaua, inspectorii de la Garda de Mediu pot nimeri terenul cu un chiştoc de ţigară, pentru că este situat chiar peste drum de sediul instituţiei.

– La doi ani după prima sesizare, bugetarii de la mediu au doar bănuieli, nu cunosc încă cine este proprietarul terenului şi n-au luat nicio măsură care să determine stoparea dezastrului ecologic. Indicată ca proprietar al terenului, Primăria Iaşului infirmă orice legătură.

.

Grămezi de produse agricole şi resturi de animale putrezite care, în mijlocul verii, emană un miros greu de suportat, materiale de construcţii şi moloz pot fi văzute pe un teren aflat chiar sub nasul Gărzii de Mediu, în imediata vecinătate a lacului Veneţia şi a noului cartier Green Park.

Ieşeanul Mihail Dimitriu a depus numeroase plângeri la Garda de Mediu, Direcţia Sanitar Veterinară (DSV) şi la poliţie, însă din 2007 până în prezent nu a rezolvat nimic.

.

„Bănuim că firma Inter Doga aruncă acolo gunoaiele”

Dimitriu susţine că firma Inter Doga, care efectuează lucrările la blocurile din Green Park, este cea responsabilă de depozitarea deşeurilor.

„Cei de la Inter Doga aruncă acolo moloz de la construcţii şi resturi de produse vegetale şi animale. Îşi aduc saci de orez, linte, mazăre pentru prepararea mâncării, iar ce rămâne neconsumat şi stricat este aruncat”, a declarat Dimitriu.

Reprezentanţii Gărzii de Mediu confirmă parţial suspiciunile lui Dimitriu. „Bănuim că firma Inter Doga aruncă acolo gunoaiele, dar nu avem cum dovedi acest lucru. Am solicitat sprijinul Poliţiei Comunitare, am dat câteva amenzi, dar cam atât”, a declarat Ovidiu Mugurel Laicu, director coordonator adjunct la Garda de Mediu Iaşi.

Angajaţii firmei Inter Doga spun că nu încalcă legea, întrucât au încheiat cu Salubris un contract pentru ridicarea gunoiului.
Ion Apostol, directorul Salubris SA, infirmă categoric existenţa unui astfel de contract.

Sursa: Ziua de Iaşi

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.