Geoană: Degradarea economiei ar putea conduce la renegocierea acordului cu FMI şi UE

0

Preşedintele PSD şi al Senatului, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, la Sibiu, că degradarea situaţiei economice va conduce la renegocierea acordului cu FMI şi Comisia Europeană şi că actuala schemă a Ministerului Finanţelor nu permite utilizarea banilor din tranşa FMI în economie.

‘Este evident că degradarea situaţiei economice, va conduce la renegocierea acordului cu FMI şi Comisia Europeană.

Este evident că în aceste zile se creează premisele, sau nu, pentru obţinerea celei de a doua tranşe de împrumut din partea Fondului şi a Comisiei Europene, care în condiţiile de scădere economică dramatică devine indispensabilă pentru asigurarea unui minim de stabilitate bugetară şi asigurarea de resurse pentru pensii şi salarii şi buna funcţionare a statului român’, a spus Mircea Geoană.

Geoană a precizat că, la şedinţa de guvern de miercuri, unde vor fi invitaţi reprezentanţii FMI şi ai UE, Guvernul ar putea prezenta şi generaţia a doua de măsuri anticriză, care să cuprindă şi măsurile PSD.

Preşedintele PSD a subliniat că va discuta joi cu reprezentanţii FMI asupra acordului de împrumut susţinând că schema Ministerului Finanţelor de utilizare a acestor fonduri nu permite dirijarea lor către economia reală.

‘Banca Naţională a României a procedat corect, conform cu înţelegerea convenită.

Problema pe care o avem şi care ne-o arată toţi oamenii de afaceri, este că de fapt schema propusă în acest moment de Ministerul Finanţelor este una ce nu permite dirijarea acestor bani disponibilizaţi către sectorul bancar, către economia reală’, a explicat Mircea Geoană.

Acesta a spus că schema propusă, prin care rezerva minimă obligatorie scăzută şi disponibilizarea de resurse către băncile comerciale din România, aceşti bani în loc sa fie dirijaţi către sectorul privat şi economia reală, sunt cumpăraţi practic de Ministerul Finanţelor printr-un împrumut cu dobândă de 4 – 4,5 la sută.

‘De fapt mişcăm aceşti bani între Banca Centrală şi băncile comerciale şi Ministerul Finanţelor. Nici un fel de resursă disponibilizată, de bună credinţă de Banca Centrală, nu a ajuns în economia reală.

De fapt acesta a fost scopul principal al contractarii acestui împrumut al FMI, nu doar acoperirea deficitului bugetar, ci repornirea motorului de lichiditate către economie’, a explicat Geoană.

Acesta a spus că Ministerul Finanţelor este în prezent practic este principalul colector de bani de pe piaţă, băncile comerciale fac un profit din tranzacţionarea de titluri de stat şi din jocul la cursul de schimb, dar de fapt scopul final al acordului, repornirea creditării, nu este atins.

‘Din punctul meu de vedere primul obiectiv din acordul cu FMI cu CE, nu a fost atins, acela ca lichiditatea sa ajungă în economia reală. Cred că în aceste zile se joacă soarta relansării economice din România.

Fie vrem să ieşim din criza relativ repede, odată cu relansarea economiei americane şi vest-europene, fie dacă nu luăm măsuri energice acum, riscăm să ne scufundăm şi mai rău. Apelul meu este la puţina îndrăzneala şi la coerenţă’, a subliniat preşedintele Senatului.

Preşedintele Senatului a făcut, miercuri, o vizită la societatea Transgaz.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.